Schitul Vovidenia, file de istorie (I)

O veche istorie locală glăsuiește că Maica Domnului a încredințat spre pază și ocrotire câtorva pustnici un izvor cu apă vindecătoare, aflat nu departe de Schitul Vovidenia, spre a-și obloji neputințele trupești. Ca semn de recunoștință, călugării au zidit în preajma izvorului tămăduitor o mică așezare monahală pusă sub proteguirea Născătoarei de Dumnezeu.

Ca orice ctitorie, Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț are pagini de istorie ce așteaptă a fi repuse în lumină: una dintre ele se leagă de familia Gosan, care a ridicat, în Poiana liniștii, primul locaș de cult atestat documentar, pe la începutul secolului al XVII-lea. Pisania veche a bisericii de astăzi a schitului menționează că la Vovidenia, până la biserica actuală, au mai existat cel puțin trei: pe una, aflată sub ocrotirea Sfântului Spiridon, a construit-o banul Atanasie Gosan; continuând tradiția înaintașilor săi, el a arătat dragoste pentru smeritul schit numit cândva Spirea, de la hramul așezării, sau Slătiorul, de la pârâul cu apă sărată și sulfuroasă „născut” din izvorul cunoscut în zonă drept Puturosul sau Izvorul tămăduirii, grație proprietăților curative ale apei sale.

Deși primele dovezi scrise despre Schitul Vovidenia datează de la începutul secolului al XVIII-lea, totuși, tradiția vorbește despre viața monahală de aici încă din veacul al XVI-lea; informaţia, preluată de scriitorul Mihail Sadoveanu, o regăsim în paginile cunoscutului roman Frații Jderi. O veche istorie locală glăsuiește că Maica Domnului a încredințat spre pază și ocrotire câtorva pustnici un izvor cu apă vindecătoare, aflat nu departe de Schitul Vovidenia, spre a-și obloji neputințele trupești. Ca semn de recunoștință, călugării au zidit în preajma izvorului tămăduitor o mică așezare monahală pusă sub proteguirea Născătoarei de Dumnezeu. Acolo ar fi mers însuși Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt să folosească apa binefăcătoare pentru a-și obloji rana de la picior, dobândită în anul 1462, în lupta de la Chilia, pe când încerca să readucă cetatea de la gurile Dunării în stăpânirea Țării Moldovei.

Păzitorii neprețuitului dar primit de la Împărăteasa cerului au ridicat în tihnita poiană din preajmă un mic așezământ monahal ce se cuvenea să aibă și o biserică; cel hotărnicit a o ctitori a fost banul de vistierie Ursu Gosan, frate cu Nicolae Postelnicul și cu preotul zugrav Ursu, care a pictat icoanele din catapeteasma bisericii din Oprișeni, județul Iași. Ursu Gosan se căsătorise cu Anastasia, fata lui Panaite Pârcălabul, având împreună cu ea patru copii: Hurmuzaghi, Maria, Atanasie și Ilinca. Om înstărit, pe lângă slujba la vistierie, se ocupa cu diverse tranzacții funciare ori imobiliare, activitate în urma căreia și-a sporit averea în chip cinstit, din moment ce domnitorul de atunci al Moldovei, Grigore Ghica, îi dădea „uric de întăritură, neclătit”.

De altfel, opisurile vremii arată generozitatea lui Ursu Gosan Vornicul față de copiii săi, prin rânduirea, la căsătoria acestora, a unor dote (zestre) considerabile. De aceeași dărnicie s-au bucurat și monahii din mica obște închegată în proximitatea Mănăstirii Neamț: însemnările rămase vorbesc despre construirea unei biserici din lemn, cu hramul Sfântului Spiridon, având drept ctitori familia Gosăneștilor. Vlădicul Narcis Crețulescu, bun cunoscător al istoriei lavrei nemțene și a schiturilor sale, în cartea Inscripțiile de la Mănăstirea Neamț, adaugă următorul amănunt: „vechii Gosănești au înzestrat schitul Slătiorul cu moșia Mărăței din Piatra Neamț”.

Din respect pentru dania părintelui său, Atanasie Gosan, pe la 1758, a continuat să poarte de grijă smeritului schit, devenit între timp Vovidenia, prin grija și rectitoria lui de către Episcopul Ioanichie Hasan al Romanului, cel care își începuse viața călugărească, în primii ani ai secolului al XVIII-lea, la Schitul Slătiorul sau Spirea. Ajuns după ceva vreme egumen al schitului, stareț al Mănăstirii Neamț, apoi, din 1747, episcop la Roman, Ioanichie nu putea să uite locul devenirii sale călugărești. De aceea l-a reînnoit prin zidirea unei biserici, a câtorva chilii și dependințe, schimbându-i chiar denumirea, după noul hram. Este interesant de reținut că noul ctitor acceptă ca, nu mult după sfințirea locașului închinat „Intrării în biserică a Maicii Domnului”, popular Vovidenie sau Ovidenie, banul Atanasie Gosan, fiul lui Ursu Gosan, să ridice, la rându-i, o altă biserică la schit, probabil în amintirea ctitoriei vechi a Gosăneștilor, clădită de banul Ursu sau poate chiar de vreunii strămoși ai vestitei familii boierești, locaș ce va păstra hramul Sfântului Spiridon.

Atanasie Gosan a urmat tatălui, Ursu, nu doar în dregătorie, ci și în modalitatea de a agonisi, de a-și spori averea. Născut pe la 1728, la scurt timp după ce a împlinit 22 de ani, s-a căsătorit cu Ana, fiica lui Toader Nacul – logofăt de vistierie, primind ca zestre din partea socrului o casă cu grădină în spatele Bisericii Banu din Iași, pe atunci Ulița Sârbească, acum strada Lăpușneanu. Din această căsătorie, banul Gosan a avut patru fete și doi băieți: Catrina, Smaranda, Parascheva, Elena, Ștefan și mezinul, Atanasie sau Tanasă, după numele tatălui. Opisurile vremii dau mărturie că Atanasie-tatăl prin muncă cinstită a cumpărat moșii la Mădârjac, în ținutul Iașilor, la Todirești, din partea Sucevei, la Cucuteni, în plasa Romanului, dar s-a arătat la fel de generos și cu bisericile ctitorite de predecesorii săi, între care Schitul Slătiorul, viitor Vovidenia, din proximitatea Mănăstirii Neamț.

Pe când s-a născut mezinul familiei, Atanasie, Moldova trecea prin vremuri tulburi: interminabilul război ruso-turc afecta viața moldovenilor. Mai mult, pe la 1771, țara Mușatinilor a fost lovită de ciumă, situație care a determinat familia Gosan să caute scăpare prin nordul Bucovinei, pe moșia Todirești. La câțiva ani, pe 20 decembrie 1776, nu știm dacă răpus de temuta maladie sau de vreo altă boală, Atanasie, la doar 48 de ani, trece la cele veșnice. Văduva lui, numită de cei apropiați „paharniceasa Anița”, și-a crescut fiul cel mic, de doar șapte ani, în credință și cu dragoste pentru valorile familiei. Se pare că ciuma l-a răpit și pe Ștefan, fiul mai mare al lui Atanasie cel bătrân, încât mezinul familiei a rămas singurul descendent de parte bărbătească din neamul Gosan: el avea să ducă mai departe bunul nume al cunoscutei familii de boieri.

Însemnările vremii ne dau mărturie că Atanasie cel tânăr s-a instruit la o școală grecească din Iași, pregătindu-se să devină slujitor al vistieriei domnești, ca și tatăl său. Apropiindu-se de ceasul plecării din această lume, bătrâna paharniceasă Ana îi dă ultimele sfaturi copilului ei: „Biserica să o păzești, pe Dumnezeu să-L iubești, poruncilor Lui să urmezi, de nimeni rău să nu vorbești, milostenie, pe cât e cu putință, să faci, că în viața viitoare unde avem a merge, veșnic a viețui fericiți, acolo ne vom lua lauda și plata de la Cel de Sus”. Pe la 1803, Ana a trecut la cele veșnice, fiind înmormântată în pridvorul Bisericii Talpalari, lângă soțul ei, Atanasie cel bătrân.

Tânărul logofăt, apoi ban, Atanasie a urmat întru toate sfaturile mamei sale, încât din averea familiei a ajutat mai multe biserici din ținutul Iașilor, ca Banu sau Talpalari dar, în mod deosebit, a continuat să poarte de grijă vechii ctitorii a înaintașilor săi de la Vovidenia - Neamț.

Grija specială a purtat-o Schitului Vovidenia, unde, între timp, vlădica Ioanichie a rectitorit așezarea, dar a îngăduit ca familia Gosăneștilor să-și îngrijească vechea biserică purtând hramul „Sfântul Spiridon”. Pe la 1790, banul Atanasie, menționează vechea pisanie a schitului, a ctitorit o nouă biserică, tot din lemn, închinată aceluiași sfânt proteguitor ales cu peste o sută de ani în urmă de bunicul său, Ursu Gosan.

La 31 mai 1800, Atanasie s-a căsătorit cu Ruxanda, fiica pitarului Iordachi Iurașcu, frate cu Vasile Iurașcu din Joldești, Botoșani, bunicul după mamă al poetului Mihai Eminescu. Opisurile vremii menționează că, la doar 15 zile de la nuntă, tânărul ban a mers la Schitul Vovidenia pentru a aduce cinstire Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Spiridon pentru binefacerile revărsate asupra lui și a familiei sale. Ca mulțumire „pre toate milele ce am primit cu ajutorul Maicii Domnului și a Sfântului și marelui făcător de minuni Spiridon, afierosesc sfântului Schit Vovidenie două cârciume în Târgu Frumos, cu case, cu pivniță, cu grajduri, pentru pomenirea mea și a soției mele și a părinților mei”. În luna octombrie, ziua 10, prin hrisov domnesc își întărea daniile, cu hotărârea ca nimeni din neamul lui să nu poată schimba sau vinde aceste donații făcute schitului, care „să fie stătătoare în veci la acest sfânt schit”.

De la același autor

Ultimele din categorie