Dacă nu suntem conştienţi de faptul că ne aflăm în afara Împărăţiei lui Dumnezeu şi că trebuie să batem la o uşă pentru a fi lăsaţi să intrăm, ne vom petrece o mare parte din vieţile noastre imaginându-ne că ne aflăm înăuntru, purtându-ne ca și cum am fi acolo, dar fără a ajunge vreodată la adâncimile la care Împărăţia lui Dumnezeu se arată în toată frumuseţea, adevărul şi slava ei.

Când spun că suntem străini de Împărăţie, nu vreau să spun doar că există o situaţie în care ne aflăm fie cu totul în afară, fie cu totul înăuntru. Ar trebui să ne gândim mai curând în termenii unei înaintări neîncetate către o tot mai mare adâncime, sau către o tot mai mare înălţime, cum preferaţi, astfel încât la fiecare pas vom avea ceva care este deja bogat şi adânc şi cu toate acestea să continuăm să dorim şi să ne mişcăm către ceva care este şi mai bogat, şi mai adânc.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 51)