Peste douăzeci de veacuri de atunci au mai trecut,
Și așa cum zis-a Domnul, tu tăcută ai făcut:
Te-au strigat la greu creștinii și pe loc i-ai ajutat,
Ți s-au plâns mereu orfanii și i-ai binecuvântat,

Văduva și cea bolnavă te-au chemat și ai venit,
Păcătoșii plini de patimi cu-al tău har s-au izbăvit.
Voievozilor în lupte inimi dârze le dădeai,
Scriitorilor de carte mintea tu le-o luminai.

N-a fost lacrimă să cadă către chipul tău cel sfânt,
N-a fost om să ți se-nchine, Maică, până la pământ
Și să nu primească grabnic ajutorul cel cerut.
A avut dreptate Domnul? Da, Măicuță, a avut!

Ne-ai fost dată de pe Cruce cu iubire tuturor
Și ne ești spre mângâiere și spre mare ajutor.
Fericit acel ce-n viață se gândește-a te chema,
Căci aceluia, din ceruri mila i-o vei arăta!