Ne încăpățânăm și nu ne pocăim, deși știm că Dumnezeu cunoaște mai bine ceea ce ne este de folos și că dreptatea Lui se întinde peste întreaga lume și că fără să poruncească El, nimeni nu este pedepsit. Deci dacă vom înfrunta întristările noastre cu o astfel de încăpățânare, orice necaz va veni peste noi, ne va aduce o mâhnire neîncetată, iar necazurile noastre vor deveni și mai cumplite și vor veni unele după altele. Iar aceasta până când vom dobândi o adevărată cunoaștere de sine, ne vom smeri și vom conștientiza că am păcătuit. Dar dacă ne vom învârtoșa și, siliți fiind de necazuri, vom mărturisi păcatele noastre la sfârșit, această mărturisire nu ne va folosi, de vreme ce am îndurat toate întristările și ispitele și ne-am lipsit de mângâierea pe care o aduce pocăința.

(Sfântul Isaac  Sirul cel de Dumnezeu-insuflat, Despre ispite, întristări, dureri și răbdare, Editura Evanghelismos, p. 9-10)