Dacă ne ridicăm, nu ne mândrim că suntem în picioare?

Nu te mândri! Mândria vine, dar nu înseamnă că trebuie să stăm în cloacă, să stăm în adânc, așa, îngropați în patimi, pentru că dacă mă ridic vine mândria. Mă ridic și poate că nu vine, și, dacă vine, o alung: „Iartă-mă, Doamne!”. Îți mai arde și de mândrie după ce ai scăpat, cum ar fi, de la înec? Numai atât spui: „Doamne, îți mulțumesc că am scăpat!”. Nu spui: „Doamne, am scăpat cu puterea mea!”. Dar ce, îți mai arde de mândrie? Nu prea vine mândria, dar, dacă vine, o alungi, lupta începe mai departe. Nu trebuie să oprim faptele bune că vine mândria. Căci, dacă te mândrești, pierzi tot! Că zic: „Ia uite, domnule, ce, eu să pierd toate faptele bune că vine mândria? Ia să nu mă mai mândresc eu!”. Este o mare pacoste. Te sluțește. Este cea mai nesuferită patimă de pe fața lumii acesteia, de origine drăcească, căci, cine se mândrește și se fălește cu mândria, are o asemănare aproape totală cu dracii. (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 133-134)