Omul care merge dintr-un loc în alt loc stabilit se numeşte călător. Tot aşa şi noi, creştine, din ziua naşterii noastre şi până în clipa morţii suntem călători; păşim pe calea vieţii. Un călător poate avea un drum lung de parcurs, altul - unul scurt. Tot aşa şi căile vieţii noastre nu sunt la fel - unul îşi încheie alergarea mai devreme, altul merge până mai departe.
Călătorul e atent să se ferească de toată nenorocirea din drumul său. Tot aşa şi noi, cei care mergem pe drumul acestei vieţi, trebuie să ne păzim. „Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt" (Ef. 5:15,16). Călătorul îndură vreme rea şi furtună. Tot aşa şi noi, cei ce mergem pe drumul vieţii, întâmpinăm fel de fel de nenorociri, necazuri şi ispite. Călătorul nu ia în seamă toate acestea, ci, îndurându-le pe toate, continuă să meargă spre locul stabilit. Tot aşa şi noi trebuie să nu luăm în seamă nenorocirile care ni se întâmplă, să le răbdăm şi să mergem spre Patria noastră dorită.

Deseori asupra călătorului năpustesc tâlharii şi îl pradă; deseori îl şi omoară şi, astfel, nu mai ajunge la destinaţie. Tot aşa se întâmplă şi cu noi: asupra noastră năpustesc demonii precum tâlharii, iar pe cei neatenţi îi rănesc şi-i omoară şi, astfel, nu mai ajung în Patria dorită. Călătorii se apără de tâlhari cu armele. Tot aşa, noi trebuie să ne apărăm de demoni cu rugăciunea şi cu cuvântul dumnezeiesc.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 67)