Neamul cel mai de pe urmă
Noi poruncile lui Dumnezeu le-am păzit cu fapta...
Sfinţii Părinţi ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urmă, ziceau: „Ce am făcut noi înaintea lui Dumnezeu?” Și, răspunzând unul din călugări, mare cu viaţa, anume Ishirion, le-a zis lor: „Noi poruncile lui Dumnezeu le-am păzit cu fapta”. Iar ei, întrebându-l, din nou, au zis: „Dar cei de după noi, ce vor face?”. Şi le-a răspuns: „La jumătate din faptele noastre vor ajunge”. Şi, iarăşi, l-au mai întrebat, zicând: „Dar călugării cei mai de pe urmă ce vor face?”. Şi le-a grăit lor: „Aceia nu vor face nicidecum fapte călugăreşti. Însă vor veni asupra lor ispite şi necazuri; şi dacă în vremea aceea a ispitelor fiind şi aflându-se, vor suferi şi vor răbda cu vitejie patimile şi chinurile, apoi, ca aurul cel strălucitor, mai mari şi mai buni decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla înaintea lui Dumnezeu. Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 329)
Obișnuiește-te să taci mai mult și atunci nu vei păcătui
Calea către Împărăția Cerească este strâmtă și spinoasă
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro