Cuvintele rugăciunii sunt precum o săgeată. Dar a avea o săgeată nu este destul. Dacă vrei să lovești o țintă, atunci îți trebuie un arc cu o coardă tare, și-ți mai trebuie și un braț puternic pentru a-l încorda. Dacă ai un arc bun, dar nu-l poți încorda, săgeata ta va zbura doar câțiva metri și nu va ajunge la țintă. Ne sunt necesare arcul, coarda și brațul puternic.

Acum, presupunând că săgeata reprezintă cuvintele rugăciunii, vom ținti către cel mai adânc punct în care Dumnezeu ar putea fi găsit înlăuntrul nostru; trebuie să îndreptăm arcul spre înlăuntrul nostru pentru a ne lovi pe noi înșine în acel loc de maximă adâncime. Apoi trebuie să asigurăm toate condițiile pentru ca săgeata să zboare cu putere.

Foarte des suntem neatenți în rugăciune, inima noastră nu este prezentă în rugăciune și astfel ea nu este sprijinită de viața noastră. Aici se găsește, dacă vreți, analogia cu arcul, coarda și puterea.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, ediția a doua, Traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, p. 73)