Lumea dintotdeauna i-a considerat nebuni pe toți cei care nu se potriveau vieții și gândirii ei; pe toți aceia îi numea nebuni sau fără de minte, sau chiar demonizați, și îi desconsidera, îi izgonea sau chiar îi omora.

Primul considerat nebun și osândit ca atare de către stăpânitorii religioși, dar lumești, ai vremii Sale a fost chiar Domnul nostru Iisus Hristos. Dar și mai târziu a fost considerat nebun, maniac și demonizat. Și spuneau aceasta ascultătorilor Săi: „Are demon și este nebun. De ce să-L ascultați?” (Ioan 10, 20; 7, 20; 8, 48, 52). Și fariseii Îl acuzau nu că ar fi fost un simplu demonizat sau nebun, ci că ar conlucra cu însuși diavolul, cu ajutorul căruia îi izgonea pe demoni din lume. Spuneau: „Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor” (Matei 12, 24).

‒ Cred că același lucru îl spuneau și despre apostoli.

‒ Exact. În continuare, i-au judecat și i-au osândit pe Sfinții Apostoli ca nebuni. […] Mai târziu, cu trecerea timpului, persecuțiile care s-au abătut asupra creștinilor au fost cauzate de faptul că aceștia erau considerați nebuni. Astfel, erau înjurați creștinii și pentru faptul că ei, „nebunii lumii”, nu voiau să judece lumește și să facă cele pe care le dorea lumea, nu iubeau cele pe care le iubea lumea, nu cinsteau cele pe care le cinstea lumea.

Pentru lume, starea aceasta de desconsiderare a bunurilor materiale pe care o țineau creștinii era nebunie, era o prostie. Îi vedeau pe creștini desconsiderând banii, cinstirile, casele, averile și că preferau un Hristos sărac, smerit, de dragul Căruia urmau și ei sărăcia, smerenia, umilința, chinurile și chiar moartea. Deci erau sau nu erau nebuni pentru cei din lume? Pentru aceia da, adică pentru oamenii care credeau că cel mai bun lucru este să dobândești lucrurile lumii, să te desfeți de ele și să le moștenească apoi copiii tăi, pentru a se bucura ei de ele. Și care considerau deșteptăciune, înțelepciune, putere, un rost în viață dobândirea scaunelor și pozițiilor înalte, a slavei, a bogăției, a plăcerii și a tuturor celorlalte bunuri și care considerau o nebunie, o prostie, desconsiderarea acestor bunuri ale lumii și preferarea bunurilor duhovnicești ale Împărăției lui Dumnezeu.

Creștinii acelor vremuri erau aspri, severi, părăsiseră toate de dragul lui Hristos, pentru Hristos, erau deci „nebuni în Hristos”.

‒ Și, cu siguranță, și sfinții care au urmat în Biserica noastră vor fi avut numele de nebuni.

‒ Desigur, pentru că pilda lui Hristos și a apostolilor au urmat-o toți sfinții din toate veacurile.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, traducere din limba greacă de Părintele Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, pp. 293-294)