Acesta a fost ales în ianuarie 1920, cu o majoritate zdrobitoare. Din păcate nu şi-a putut onora mandatul până la capăt, deoarece, după câteva luni, boala de care suferea s-a agravat. Era vorba de un vechi sifilis, tratat simptomatic (pe atunci nu era încă descoperită penicilina).

 În seara zilei de 23 mai 1920 a luat trenul prezidenţial, din Lyon, pentru a se deplasa în localitatea Montbrison, unde dorea să participe la dezvelirea unui monument al unui erou, căzut pe front, în războiul din 1914-1918. Deoarece se simţea slăbit, având şi o gripă rebelă, a cerut să nu fie deranjat până dimineaţă şi s-a culcat în compartimentul său.

Nu se ştie exact ce s-a întâmplat, dar, într-una din gările în care trenul s-a oprit pentru câteva minute, şeful de gară a înmânat inspectorului care răspundea de securitatea preşedintelui o telegramă, în care scria: „S-a găsit un om care mergea pe calea ferată în apropiere de localitatea Montargist şi care pretinde că este preşedintele Franţei“. Ignorând iniţial informaţia din telegramă, abia după câteva ore inspectorul şi-a permis să deschidă compartimentul oficial şi a constatat că acesta era gol, fereastra era deschisă şi preşedintele republicii nicăieri!

După ce a fost descoperit mergând pe calea ferată de către un picher care inspecta şinele, preşedintele a fost condus la casa unui cantonier. Nu-l recunoscuse nimeni, mai ales că avea şi faţa plină de sânge. Atrăgea atenţia însă pijamaua elegantă de culoare mov, care arăta că nu este un vagabond oarecare. În plus repeta încetişor, dar foarte clar, că este... preşedintele republicii!

Picherul a plecat cu bicicleta la primul post de jandarmi, unde a anunţat incidentul şi apoi a anunţat un doctor, care a venit imediat cu automobilul şi a consultat bolnavul. Acesta i-a declarat că nu-şi aduce aminte cum a ajuns pe calea ferată. După consultaţie, medicul a constatat că pacientul său avea o stare de sănătate bună, nu avea febră şi era complet lucid. Ulterior, a fost recuperat cu toată discreţia şi reinstaurat în Palatul Elysée. Medicii i-au prescris un lung repaus, dar preşedintele nu a fost de acord. A acceptat totuşi, ceva mai târziu, să se stabilească la Castelul Rambouillet.

După trei luni de şedere în acest maiestuos castel, preşedintele s-a trezit într-o dimineaţă, a coborât din camera sa şi s-a îndreptat spre canalul care trecea prin parc. După câteva minute, un pescar l-a observat pe preşedinte, care, fiind în picioare, stătea în mijlocul canalului în apa ce-i venea până la umeri. S-a dat alarma şi s-a încercat salvarea sa. Şeful statului francez nu a ieşit din apă, decât după ce a dictat, din mijlocul canalului, câteva condiţii printre care şi aceea de a fi recunoscut în calitate de... peşte! Cu mare dificultate a fost scos din apă şi convins să-şi semneze demisia. Ulterior a fost internat într-un sanatoriu în care a decedat la 28 aprilie 1922.

Cazul prezentat ilustrează faptul că în unele boli de origine infecţioasă (cum ar fi sifilisul, tuberculoza, malaria ş.a.) pot apărea tulburări psihice de intensitate şi durată variabilă, agravate şi de starea de presenilitate sau senilitate.