Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispășirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovățim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovați de ceea ce ni se întâmplă. Și să nu ne mirăm.

De ce? Acel „de ce?” să ni-l impropriem și să găsim răspunsul în propria noastră ființă. Dacă privim în jurul nostru la unele familii care au numai un singur copil voit, iar pe ceilalți pe care i-au zămislit nu i-au dorit și i-au avortat, observăm o nefericire și o mulțime de necazuri, boli, certuri etc. În unele cazuri, chiar acel singur copil pe care l-au născut a ajuns să-i bată, să-i batjocorească pe proprii lui părinți, provocându-le multă suferință și lacrimi.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovnicești – repere morale pentru o viață practică creștin – ortodoxă, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, p. 48)