Necredinţa îi vine omului mai mult din voia lui liberă de a se lega pe sine de lucrurile cele deşarte şi trecătoare ale veacului de acum.

Necredinţa îi vine omului din inimă necuvioasă (Evrei 3, 12); din inimă împietrită (Marcu 16, 14); din cauza abaterii de la adevărul revelat (Ioan 8, 44-46); din orbirea trimisă de la Dumnezeu (Ioan 12, 39-49); din orbirea trimisă asupra lui de la diavolul (II Corinteni 4, 4), care fură cuvântul (Luca 8, 12), precum şi din căutarea slavei omeneşti. Necredinţa este un act liber al omului prin care el nu voieşte să creadă în Dumnezeu, în făgăduinţele Lui şi în minunile Lui (Ioan 12, 37; Psalmul 77, 36; Numeri 14, 11).

(Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 170)