Doamna Despina Nomiki, din satul Pitagora, insula Samos, suferea de grave probleme de vedere. A venit de câteva ori la Spitalul Central de la Atena dar lucrurile nu s-au îmbunătăţit. Dimpotrivă, puterea de a vedea scădea cu repeziciune.

A aflat de la o prietenă despre puterea vindecătoare a Sfântului Nectarie şi a început sî se roage la acesta în fiecare zi, citind acatistul său. Într-una din zilele următoare, l-a vazut în vis pe Sfântul Nectarie şi l-a rugat să o vindece. Acesta a dat afirmativ din cap şi apoi a dispărut. Şi într-adevăr, din acea zi, a început să îşi recapete vederea. Nu a spus însă nimănui nimic, cu toate că promisese în sinea ei că, dacă se va vindeca, va istorisi întâmplarea aceasta la toată lumea. Mai mult, promisese că dacă va mai avea un copil, îi va pune numele Nectarie.

Peste câţiva ani, pe 16 mai 1968, a născut un baiat. Când a fost vorba sa îi declare numele, s-a răzgandit să îi mai pună numele Nectarie şi hotărâse să îi pună numele tatălui ei.

În aceeaşi zi însă, copilul nou născut s-a îmbolnăvit deodată, grav. Au venit în grabă medicii, i-au făcut repede tot felul de analize, l-au băgat la perfuzii, nici un rezultat. Copilul se zbătea deja între viaţă şi moarte, începuse să se învineţească tot. Cumnata mamei copilului, văzând că situaţia se agravează, i-a spus că cel puţin să îl boteze în grabă în puţină apă, ca să nu moară bietul copilaş nevinovat. Pierdută şi înspăimântată, mama copilului a acceptat zicând: «Nectarie se va chema…,  Nectarie se va chema ... !».

Îndată ce a fost botezat şi copilaşul a auzit acest nume, deodată s-a înviorat şi a început să îşi revină la normal cu repeziciune. Medicii se închinau şi ei şi nu puteau să-şi creadă ochilor.

Înţelegând greşeala pe care o facuse, tânăra mama a mulţumit Sfântului Nectarie pentru această lecţie spre înţelepţire şi de atunci înainte nu a încetat să povestească tuturor minunea ce avusese loc cu dânsa şi cu pruncul ei.

(Diac. drd. Morlova Nicuşor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 133-134)