Cu siguranţă, mulţi dintre noi ne amintim evenimentele din 2006, luna februarie, atunci când un ziar danez a publicat câteva caricaturi cu chipul profetului Mahomed, întemeietorul religiei musulmane. Toată lumea islamică a sărit în aer. S-au făcut demonstraţii cu milioane de islamişti, iar ambasadele Danemarcei au fost vandalizate, în majoritatea ţărilor islamice. S-au numărat, apoi, zeci de morţi şi sute de răniţi.

Sociologii afirmă că acela a fost evenimentul ce a declanşat fenomenul cunoscut drept „Primăvara arabă”, cea mai violentă manifestare a islamului în secolul nostru. Au pătimit de pe urma acestei mişcări Libia, Egiptul, acum Libanul şi Siria şi... cine ştie cine mai urmează? Am putea înţelege, într-un anumit fel, această reacţie. Pentru că a fost batjocorită o mare personalitate a religiei lor.

Însă, în zilele trecute, pe un cunoscut canal media, unde fiecare poate încărca aproape orice, un utilizator logat drept Abdulkarim Abdullah a postat un film. Câteva secvenţe în care se prezintă un bărbat jihadist, probabil din Siria, având în braţe o statuie a Fecioarei Maria, de factură romano-catolică.

Umar Garba, aşa cum singur se prezintă în înregistrare, ţine în faţa mai multor concetăţeni următorul discurs: „Cu voia lui Allah Cel Atotputernic nu o să fie adorat pe pământul sirian altcineva decât Allah şi nu poate exista nicio hotărâre în această ţară, cu excepţia judecaţii lui Allah! Şi niciun idol, nici altceva nu va fi vreodată glorificat aici, ci doar Allah!”. După aceea, distruge statuia Fecioarei Maria, poruncind tuturor celor prezenţi să rostească: „Allahu Akbar” - adică „Allah este mare”. Conform descrierii ataşate clipului, acest trist eveniment a fost filmat în satul Al-Yakubiya Al-Muharrara, în apropiere de oraşul sirian Idlib.

Nu este singurul film de acest gen, ci doar cel mai recent. Renumitul canal media musteşte de multe alte mărturii ale urii împotriva urmaşilor Răstignitului Hristos. De la imagini surprinse în momentul în care se trage cu automatele în icoanele unei catapetesme dintr-o biserică creştină, până la imaginea unui rebel Al-Nasur cu mitraliera kalaşnicov în mână şi pe umeri îmbrăcat cu un epitrahil preoţesc ortodox.

Imagini cutremurătoare. Parcă am vrea să credem că sunt produsul programelor care modifică orice, virtual. Dar, ele sunt perfect adevărate, prezintă starea de fapt din Siria zilelor noastre. Nu sunt doar nişte caricaturi pe hârtie, ci fapte sângeroase, însoţite de zeci şi zeci de martiri.

În acest timp, ce facem noi, creştinii? Răspunsul se poate constata, mai ales prin nepăsarea noastră. „Nu este la mine în ţară, nu sufăr eu şi familia mea, nu mă interesează. Eu am altele pe cap, am rate la bănci şi de schimbat maşina anul acesta”, gândim şi întoarcem privirea...

Este bine aşa? E vorba, totuşi, de fraţii noştri. De oameni cu aceeaşi religie ca şi noi, ortodocşi care puteau pleca din Siria, dar au ales să nu îşi părăsească bisericile şi mormintele strămoşilor. Chiar şi aşa, cu preţul sângelui! Numai ieri, 3 noiembrie, agenţia de presă rusă ITAR-TASS şi ziarul Christian Post raportau descoperirea unor gropi comune, cu zeci şi zeci de trupuri de creştini, bărbaţi, femei şi copii din satul Sadad.

Tot căutând în mediul virtual veşti din Siria, un frate de-al nostru, intitulat „orthodoxul”, scria un comentariu sfâşietor de suflete: „lasă să moară, căci nu sunt ortodocşi, ci eretici necalcedonieni, iacobiţi şi caldeeni, ei nu cred în cele două firi ale Mântuitorului”. Frate „orthodox”, şi câini dacă ar fi fost, nu au de ce să sufere moarte pentru credinţa lor! Cu toată credinţa ta calcedoniană şi ortodoxă, aceşti oameni cu siguranţa sunt mai curaţi înaintea lui Dumnezeu, decât ura pe care o manifeşti faţă de apropiaţii tăi. Apoi, dacă te informai un pic mai mult, aflai că ortodocşii noştri de limbă arabă, din Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, suferă cel mai mult. Şi iacobiţii au fost omorâţi, dar ei sunt destul de puţini în Siria, majoritatea locuind în India-Malabar şi Malankar.

Revenind la cele relatate la început, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat în lumea islamică dacă unul, doar unul dintre musulmani ar fi fost omorât pentru credinţa lui – luând în seamă ceea ce au făcut pentru nişte caricaturi? Din nou întreb, ce facem noi? De ce nu ripostăm, o întreagă Europă creştină?

Nu este bine să răspundem urii cu ură, căci suntem următorii Celui ce s-a lăsat pălmuit şi scuipat, suntem urmaşii Răstignitului, care a umplut lumea de sfânta Sa dragoste! Dar, putem face altceva. Diseară, când aprindem candela din casă şi candela din sufletul nostru, putem să ne rugăm şi pentru cei ce se află în mare încercare. Să facem acesta cu conştiinţa că rugăciunea şi candela aprinsă, lucruri simple, pe toate le transced. Să aprindem o ţară de candele pentru fraţii noştri din însângerata Sirie!