Nici o simţire nu-i mai puternică decât deznădejdea. Ea nu ştie să fie biruită de ceva, nici de cele de dreapta, nici de cele de stânga; şi când omul va tăia din mintea lui, nădejdea vieţii sale, atunci cutezanţa nu mai are margini. Atunci nu-i vrăjmaş, care să-i ţină calea şi nu-i necaz, care prin vestire, să-i facă sufletul să slăbească. Fiindcă orice necaz i s-ar întâmpla, este mai mic decât moartea. Şi doar el s-a învoit să primească moartea. Dacă în tot locul, în tot lucrul, în tot ceasul, şi în orice vrei să faci, îţi pui în gând ţinta lucrului şi te mâhneşti pentru toate, nu numai că vei avea îndrăznire şi te vei afla mereu fără preget, ca să te împotriveşti oricărui lucru, socotit o greutate, ci, cu puterea gândurilor tale fug de la tine ideile înfricoşate şi îngrozitoare, care prin obişnuinţă se nasc în om, din gândurile care vin în vremea odihnei. Și toate cele grele şi aspre din calea ta, uşoare şi lesnicioase ţi se vor părea. Şi adesea toate ţi se vor întâmpla — întors de cum te-ai aşteptat, ba poate niciodată nu ţi se va întâmpla nimic, aşa cum te-ai aşteptat.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 94)