Fratele R. mi-a povestit că, odată, pe când era grav bolnav, mama sa i-a spus tatălui său: “Cum se chinuie copilul nostru. Cu bucurie m-aş lăsa tăiată în bucăţi, dacă aceasta l-ar putea ajuta să-şi uşureze suferinţele”.

Aşa este iubirea Domnului pentru oameni. El a spus: “Nu e iubire mai mare decât aceea de a-ţi da viaţa ta pentru aproapele tău” (Ioan 15, 13). Domnului îi era atât de tare milă de oameni că a dorit să sufere pentru ei ca o mamă, şi încă mai mult. Dar nimeni nu poate înţelege această mare iubire fără harul Duhului Sfânt. Scripturile vorbesc despre aceasta, dar nici Scripturile nu pot fi înţelese cu mintea, pentru că şi în Scriptură vorbeşte acelaşi Duh Sfânt.

Domnul ne iubeşte atât încât vrea ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4), şi să fie veşnic împreună cu El în ceruri, şi să vadă slava Lui (Ioan 17, 24). Noi nu cunoaştem această slavă în plinătatea ei, dar prin Duhul Sfânt o înţelegem în parte. Cine n-a cunoscut însă pe Duhul Sfânt nu poate înţelege această slavă, ci crede numai în făgăduinţele Domnului şi păzeşte poruncile Lui. Dar şi ei sunt fericiţi, aşa cum a spus Domnul Apostolului Toma (Ioan 20, 29); şi vor fi deopotrivă cu cei care au văzut încă de aici slava lui Dumnezeu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 87)