Stăm în fața altarului și nimeni nu vine să se împărtășească... O, omule, ești nevrednic să te împărtășești, prin urmare nu ești vrednic să asculți nici celelalte rugăciuni ale Sfintei Liturghii. Îl auzi pe diacon care stă și strigă, toți cei câți sunteți în pocăință, toți L-ați rugat pe Dumnezeu să vă ierte. Toți cei care nu se împărtășesc se află încă în pocăință pentru păcatele lor, dar tu, pentru ce stai? Dacă ești dintre cei ce se pocăiesc nu poți să te împărtășești... Dar tu stai cu îndrăzneală de barbar, nu de om care se pocăiește. Iar dacă nu ești printre cei ce se pocăiesc, ci dintre cei ce au îngăduință de la duhovnic să se împărtășească, pentru ce stai și nu te îngrijești să te împărtășești? Pentru ce nu consideri împărtășania un mare dar, ci o disprețuiești? Hristos vine la fiecare Liturghie să-i vadă pe cei ce șed la masă și le zice fiecăruia în conștiința lui: „Prieteni, cum de stați aici în Biserică și nu aveți haine de nuntă? Nu a zis pentru ce ați stat la masă, ci că nu este vrednic nici măcar să intre în biserică. Nu i-a spus pentru ce ai șezut? Ci pentru ce ai intrat? Aceleași lucruri le strigă Hristos și acum către noi toți, fiindcă stăm fără de rușine și cu îndrăzneală, fiindcă oricine nu se împărtășește stă fără rușine. Dar spui că ești nevrednic? Atunci ești nevrednic și să asculți sfintele acelea rugăciuni, fiindcă Duhul Sfânt coboară nu numai la taine, ci și la psalmodierile acelea.

(Sfântul Macarie al Corintului, Despre deasa împărtășanie, ed. 1961, p. 52-53)