Nimic nu este mai rău decât nemulţumirea. Bunătăţile ce le au cei fără de minte nu le recunosc că le au de la Dumnezeu, ci cred că le au ei din priceperea şi chivernisirea lor. Averea ce-o au, nemulţumitorii zic că au câştigat-o prin procopseala şi sârguinţă lor cea multă. Sănătatea lor socotesc că se datorează îngrijirii lor. Frumuseţea zic, că au moştenit-o de la tatăl şi mama lor. Slava şi cinstea pe care le au, zic că le-au câştigat pentru faptele lor cele bune, şi pe scurt, pentru nici o facere de bine nu mulţumesc lui Dumnezeu, nici nu cunosc harul din bunătatea dumnezeiască de la care vin toate bunătăţile. Cunoaşteţi, oamenilor, facerile de bine ale Făcătorului şi Mântuitorului nostru! Veniţi să-i mulţumim, să zicem şi noi cu Sfântul Ioan Damaschin: Ce vom răsplăti Domnului, pentru cele multe faceri de bine care ne-a făcut? Pentru firea noastră stricată, Dumnezeu S-a făcut om, şi Mântuitorul a locuit cu noi cei robiţi; către cei nemulţumitori Făcătorul de bine; la cei întunecaţi, Soarele dreptăţii; pe Cruce, Cel fără de patimă; în iad, Lumina; la moarte, Viaţa si Învierea pentru cei căzuţi.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 141-142)