„Creștinii sunt chemați să vadă faptele cele bune ale sfinților lui Dumnezeu”

18 Ianuarie 2020 11:30 Flavius Popa Arhiepiscopia Iaşilor

Obștea Mănăstirii Copou și-a cinstit astăzi, 18 ianuarie 2020, unul dintre hramurile sale. De sărbătoarea Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Zeci de ieșeni s-au adunat astăzi în Copou pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată în biserica mănăstirii de către Părintele Mitropolit Teofan. Așezământul monahal a îmbrăcat haine de sărbătoare, Biserica cinstindu-i pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, patronii sfântului locaș. Alături de chiriarh au slujit părinți stareți și slujitori de la câteva parohii ieșene. Răspunsurile liturgice au fost oferite de obștea de maici a așezării monahale.

„Suntem chemați să cunoaștem, să trăim și să mărturisim”

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a ținut un scurt cuvânt de învățătură, arătând că fiecare persoană este chemată să vadă faptele cele bune ale sfinților lui Dumnezeu: „Cuvântul Domnului din Evanghelia de astăzi cuprinde gândul pe care noi, creștinii, ar trebui să-l avem odată cu sărbătoarea de astăzi. «Voi sunteți lumina lumii», zice Domnul, iar lumina lumii strălucește pentru că «oamenii văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl Cel din ceruri». Cine să vadă faptele cele bune? Creștinii din toate vremurile și din toate locurile. Și ale căror fapte bune sunt chemați să le vadă? Ale sfinților lui Dumnezeu care au viețuit pe acest pământ, au avut cunoștință de adevăr, l-au trăit pe acesta cu intensitate și au dobândit Împărăția Cerurilor, destinația fiecărui creștin”.

De asemenea, ierarhul a arătat că fiecare creștin trebuie să mărturisească adevărul pe care Sfinții Atanasie și Chiril l-au apărat: „Noi astăzi ne amintim de Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril tocmai pentru că suntem chemați să cunoaștem, să trăim și să mărturisim același adevăr pe care ei l-au cunoscut, l-au trăit și l-au mărturisit. Ei sunt model de păstor, de arhiereu, de preot, de călugăr, de credincios și, deși au avut parte de foarte multe împotriviri, niciunul nu s-a clătinat în fața dreptei credințe, aceștia au mărturisit-o cu mult curaj. Aceeași determinare este inspirată credincioșilor de astăzi pentru a înțelege taina credinței, pentru a o trăi cât mai adânc și pentru a o mărturisi celor din jur”.

După ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine, cei prezenți s-au închinat la racla cu moaștele Sfinților Atanasie și Chiril, primind totodată binecuvântarea Părintelui Mitropolit.
În Duminica a XXIX-a după Rusalii, pe 19 ianuarie a.c., Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va săvârși Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Curtești, Protopopiatul Botoșani. În după-amiaza zilei, ierarhul va efectua câteva vizite pastorale în comunitățile parohiale din zonă.

Scurt istoric

În locul unde se află astăzi Mănăstirea Copou, era o moșie domnească unde a existat anterior o biserică de lemn. Conform unei legende, în timp ce tătarii invadau ținuturile, Doamna Tudosca (Teodosia), soția domnitorului Vasile Lupu, s-a ascuns într-o scorbură de copac. Domnitorul și-a căutat soția și a găsit-o pe aceste meleaguri, iar în semn de mulțumire pentru această binefacere, Domnul Moldovei a hotărât zidirea unei mănăstiri.  În anul 1638, conform pisaniei, voievodul Vasile Lupu a ctitorit în aceste locuri o biserică de piatră. Sfântul locaș a fost sfințit la 30 aprilie 1638 de către patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului. În decembrie 1863, ca urmare a adoptării Legii secularizării averilor mănăstirești, așezământul monahal a fost desființat iar biserica a fost folosită drept parohie, biserică de enorie. Între anii 1983-1986 s-au efectuat lucrări de restaurare și consolidare în interior și exterior, iar la 20 aprilie 2001, de sărbătoarea Duminicii Mironosițelor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a reînființat Mănăstirea „Sfântul Atanasie" din Podgorii - Iași, ca așezământ de maici, aparținând de Mănăstirea Galata. În prezent, stareța mănăstirii este maica stavroforă Maria-Magdalena Vrânceanu.

De la același autor

Ultimele din categorie