Sunt bolnav de gripă şi am dureri ascuţite în apendicele meu. Nu ştiu ce se va întâmpla. În orice caz, slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

Dumnezeu ne iubeşte şi prin dureri involuntare caută să ne învrednicească de cele mai mari binecuvântări ale Sale. Din păcate, noi şi eu, nu ne iubim sufletul într-un mod duhovnicesc. Dacă l-am iubi, am pătimi încercări atât sufleteşti, cât şi trupeşti fără să plângem pentru a dobândi veşnicele binecuvântări. Durerea înmoaie inima şi îi înlătură învârtoşarea. Întrucât inima este înmuiată în acest mod, este pregătit terenul pentru însămânţarea adevăratei căinţe şi îndreptări. Noi, cei ce suntem laşi în orice necaz, alungăm, ca să spun aşa, Harul lui Dumnezeu.

Când omul prosperă, el nu-şi mai poate aminti de Dumnezeu, iar dacă totuşi îşi aminteşte, e doar o vagă amintire. Când se apropie necazul sau durerea, omul îşi aminteşte de El mereu şi cu înflăcărare.

Când durerea îl apasă şi când se aşteaptă la necazuri, atunci el se roagă cel mai fierbinte. Iar prea sfântul nostru Dumnezeu e bucuros de aceasta, aşa cum o mamă se bucură atunci când copilul o caută cu durere în suflet, pentru că în acest fel îşi dă seama de dragostea lui.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 59-60)