Duminica Ortodoxiei ne aminteşte biruinţa Ortodoxiei asupra ereziei numită iconoclasm, adică, distrugerea icoanelor şi în general biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor. Această biruinţă a fost pecetluită la al 7-lea sinod ecumenic (în anul 843) care a restabilit cultul sfintelor icoane.

Cuvântul „ortodoxie” vine din limba greacă: ortho+doxa, înseamnă dreaptă slăvire. Ruşii spun pravoslavie, dreaptă slăvire. Noi spunem dreaptă credinţă. Trebuie să vedem deci, prin câte a trecut credinţa creştină şi cum a biruit. Noi trebuie să cunoaştem în ce credem, cum credem şi pentru ce credem.

Iisus Hristos a petrecut şi a învăţat pe apostoli timp de trei ani ca la urmă să le spună: Cum Mi-a încredinţat Tatăl Meu Împărăţia, v-o încredinţez şi Eu vouă. Mergeţi, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Apostolii erau deci, deţinătorii adevăratei învăţături creştine. Ea reprezenta grăuntele de muştar de care vorbea Iisus, fărâma de plămadă care trebuie să crească şi să cuprindă omenirea. Ea a întâmpinat, însă, multe piedici care urmăreau s-o împiedice. Noi o mărturisim astăzi, fără să ştim, adeseori, că ea are în spate o frământare de secole de gândire, de contradicţii şi de sânge.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 91-92)