Anul Nou, moment de sărbătoare situat între două mari sărbători creștine, Nașterea și Boboteaza, suferă și el de sindromul parazitării cu superstiții.

În cazul sărbătorilor religioase, parazitarea s-a rezumat doar la stereotipiile fericirii seci.  Fie că sunt „Sărbători fericite”, „Crăciun fericit” sau „Paște fericit”,  urările sunt pline de „fericire”. Concept greu de definit în afara creștinismului, fericirea suferă de o stranie omogenizare. Definiția creștină a fericirii, sintetizată din „Fericirile” rostite de Hristos pe Muntele cu același nume, duce la înțelesul că fericirea nu este nimic altceva decât iubire. Tocmai de aceea, ea are o infinitate de forme de exprimare.

Dacă este golită de esența creștină, fericirea arată mai mult a superstiție. Lipsite de duhul iubirii, rostite grăbit sau fără convingere, urările „fericite” de sărbători arată ca niște pleonasme ale bucuriei seci. Personal, n-am înțeles niciodată cum un eveniment religios important (Nașterea Domnului, Învierea etc. ) poate fi altfel decât „fericit”. Există oare, cineva capabil să ureze cuiva „Sărbători nefericite”? De ce oare folosim un concept esențial al vieții, fericirea, ca o vorbă de umplutură? Răspunsul este dureros de sec: pentru că nu mai știm ce înseamnă. Nemaifiind trăit creștinește, a fost transformat în duh de umplutură. În superstiție.

În cazul Anului Nou, alături de „fericire” intervine un alt concept: norocul. El facilitează mult mai repede apariția superstiției. Așa apar tot felul de năzbâtii comportamentale, unele mai hilare ca altele. Pe lângă genericele „pisica neagră”, „întorsul din drum”, „numărul 13”, „mâncatul în palmă” sau „scuipatul în sân”, norocul este condiționat și de anumite momente. De pildă, ca să ai noroc în anul viitor, trebuie ca, de Revelion, să „porți ceva roșu”,  să mănânci „12 boabe de struguri” (culoarea nu se precizează) alături de „pește și nu pasăre”, să te „săruți sub vâsc” sau să „ai portofelul plin”.

Nici miezul nopții nu a rămas fără „prescripții”. Dacă atunci ţineţi în mână bani, veţi avea bani tot anul. Dacă ţineţi de mână persoana iubită veţi avea parte de dragoste, iar dacă nu vă dezlipiţi la pahar nici la miezul nopţii veţi avea un an plin de veselie. În plus, o dorinţă pusă la miezul nopţii se va împlini în anul următor. Sunt doar câteva superstiții pe care le-am aflat din știrile acestor zile. S-ar spune că sunt știri de umplutură, că presa n-are subiecte. Însă eu cred că există o piață pentru astfel de știri.

Dacă ne uităm la niște sondaje realizate în acest an (INSCOP și IRES), vom vedea că, în ciuda cifrei impresionante de oameni care se declară religioși (83% INSCOP, 96% IRES) există un număr semnificativ de oameni care confundă religia cu superstiția. Astfel, deși se declară credincioși lui Dumnezeu, 20% dintre români (IRES) poartă un talisman norocos, 45% consultă horoscopul (IRES), 25% cred în horoscop (INSCOP), 16% țin cont de horoscop în viața de zi cu si (IRES) și, o cifră ciudată, 29% au văzut lucruri care s-au întâmplat la mare depărtare (IRES). Ca treaba să fie și mai confuză, IRES spune că 59% dintre români nu cred în forțe supranaturale. Hmmm, Dumnezeu ce-o fi pentru aceștia?

În fapt, toate aceste cifre arată că superstiția nu este nimic altceva decât o confuzie spirituală, plecată din superficialitate și indolență. Sunt cifre care definesc comportamente de „masă”, de „turmă” sau „la grămadă”. Sunt dovezi clare ale unor instincte emoționale scăpate de sub controlul rațiunii.

Duhovnicește vorbind, superstiția constă în inventarea unor concepte magice, care să funcționeze de la sine, scuzând lipsa de autenticitate spirituală. Ca și fericirea, norocul poate fi invocat oriunde pe drumul vieții, doar pentru a masca slăbiciunile celui golit sufletește. În fața necunoscutelor vieții, superstițiosul apelează la noroc și fericire doar pentru a-și ascunde lipsa de implicare și de determinare. Eroarea majoră a superstițiosului este falsa credință că, pentru a fi mai bună, viața poate fi plagiată prin noroc și fericire. Ce nu știe încă (dar poate afla) este că norocul și fericirea nu depind de alții, ci de el însuși. Viața funcționează ca o oglindă: cum ne-o facem, așa o avem. Iar oglinda este Însuși Dumnezeu.  

Cum ar fi dacă am vedea „norocul” ca o mână pe care Dumnezeu ne-o întinde în fiecare clipă a vieții noastre? Am afla că „fericirea” este doar apucarea acestei mâini.

Dumnezeu să vă întindă mâna tot anul care vine!