De ce le cerem bătrânilor sfatul?

„Dreapta socoteală”, atât de lăudată în scrierile duhovnicești răsăritene, vine și ea dintr-o îndelungată experiență a vieții de comunitate, de împreună-sfătuire cu alții.

Tot ce răsare din sfera mărginită a unei gândiri individualiste e prin sine lipsit de vederea largă, care ţine seama în mod echilibrat de intercondiţionarea tuturor. E de la diavolul, care vrea să rupă în bucăţi creaţiunea şi să o scufunde pe fiecare într-o existenţă extrem de redusă, într-o existenţă chinuită, de umbră, de mişcare dezordonată, neraţională şi contradictorie a umbrelor. Totul e o falsă cunoştinţă, o cunoştinţă a fâşiei care nu e deplin reală, întrucât nu e în ţesătura întregului, în comunicare de viaţă între toate. „Dreapta socoteală”, atât de lăudată în scrierile duhovnicești răsăritene, vine și ea dintr-o îndelungată experiență a vieții de comunitate, de împreună-sfătuire cu alții. Ea ține seama de toate laturile realității, de toate punctele de vedere posibile în judecata ce o dă. De aceea, sfatul se cere mai ales de la „bătrâni”, care au adunat în cursul anilor îndelungați multă experiență de viață și multe păreri de la foarte mulți.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 56 la Ava Dorotei, Învățături, în Filocalia IX, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 501-502)

De la același autor

Ultimele din categorie