Notre-Dame nu este Notre Drame.

Notre Drame e că am uitat demult ce înseamnă Notre-Dame.

Notre Drame e că ne-am învățat că Notre-Dame reprezintă doar niște ziduri pe lângă care dă bine să te pozezi. Notre Drame e că ne gândim la Notre-Dame doar ca la un obiectiv turistic, un punct istoric de interes, un muzeu vechi și fain – omițând a traduce sufletește Notre-Dame.

Notre-Dame este Doamna noastră, Mama noastră, Maica Mântuitorului nostru. Notre-Dame este, mai presus de toate, o biserică închinată Maicii Domnului, un loc de rugăciune, un munte de lacrimi pentru o mare de păcate.

E o nebunie a spune că ceea ce s-a întâmplat la Notre-Dame nu este, într-adevăr, o dramă. Dar trebuie să ne trezim și să înțelegem că e doar vârful unui aisberg al dramei în care ardem demult…

Notre Drame e că mi s-a împânzit ieri facebook-ul de poze cu turiști prin Paris. Și că azi dimineață mulți dintre oameni deja aveau alte fotografii, alte subiecte de bifat, alte bucurii sau drame de trăit. Suntem foarte superficiali – șutăm și mergem mai departe, fără a urmări măcar spre unde ni se duce mingea.

Notre Drame e că am văzut oameni care invocau „bătaia lui Dumnezeu” – fără a înțelege că noi ne batem singuri atunci când Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu și că, dacă pe bune ar trebui să ne țină Dumnezeu pe pământ pentru cât de minunați suntem… niciunul dintre noi n-am mai avea vreme să ne terminăm gândul.

Notre Drame e că unei drame reale i se atașează mereu câte o glumiță de coadă… și așa se nasc alte poze, cu alte catedrale cuprinse de un foc trucat – în jurul cărora oamenii râd, comentează, fac hora și zic „Doamne ajută”.

Notre Drame e că uităm să fim creștini, că ne rușinăm să fim creștini, că nu mai știm să ardem de iubire pentru aproapele și pentru Dumnezeu. Notre Drame e că devenim ridicoli cerând în cor spitale – nu catedrale – pentru ca apoi să plângem pentru o Notre-Dame văzută oricum, mai puțin ca pe o catedrală. Notre Drame e că umblăm cu sufletele sfâșiate și că ne este greu să căutăm și să acceptăm că avem nevoie de vindecare duhovnicească.

Notre Drame e că suntem plini de noi precum Notre-Dame de turiști, dar că suntem goi și singuri, precum o catedrală imensă cu prea puțini pelerini, cu prea puțini creștini, cu prea puțini rugători.

Notre Drame e că nu vedem și nu înțelegem cât suntem de fragili – de mii de ori mai fragili decât zidurile oricărei cetăți. Și, totuși, ne permitem aroganța supremă de a ne îndepărta de Notre-Dame și de a crede că prin propriile forțe putem dobândi Veșnicia.