Una dintre consecințele negative ale mâniei părintești e ridicarea pragului de sensibilitate emoțională. Tipica tânguire părintească: „Nu ascultă până când nu țipi la el/ea! Dacă vorbești calm nici nu ascultă!”. Totuși, nu e nimic uimitor în asta: după cum omul care consumă antibiotice fără să fie nevoie riscă să se trezească fără apărare în fața unei infecții reale, așa și copilul deprins cu țipetele încetează să mai reacționeze la emoțiile părintești obișnuite.

Acum poate fi stimulat numai cu „descărcări de înaltă tensiune”, funcționează doar mijloacele cele mai puternice, cele mai radicale.

(Ecaterina Burmistrova, Enervarea, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2017, pp. 52-53)