Când te rogi, caută să fii asemenea unui prunc care începe să gângurească, iar duhul tău să fie una cu cel al rugăciunii pe care o spui. Socoteşte-te pe tine ca pe un nimic, ia rugăciunea ca pe un dar al lui Dumnezeu.

Renunţă cu desăvârşire la cunoştinţa cea după trup, nu ţine seama de ea, fiindcă „semeţeşte” (1 Corinteni 8, 1), ne face să ne îndoim, să urzim himere, să hulim. Dacă în timp ce te rogi, sau în altă vreme, vrăjmaşul îţi tulbură sufletul cu gânduri ticăloase şi cu hulă, nu deznădăjdui, ci spune cu convingere în inima ta:

„Pentru a ne curăţi de aceste păcate şi de altele asemenea lor a coborât pe pământ Domnul nostru Iisus Hristos; Mântuitorul a venit să ne ajute să ne izbăvim de ele şi de toate păcatele pe noi, cei neputincioşi cu duhul”.

Dacă vei spune aceste cuvinte cu credinţă, ţi se va linişti inima îndată. Domnul ţi-o va curăţa. Nici un păcat şi nici o intenţie de păcat nu trebuie să ducă la deznădejde; să ţinem neclintită nădejdea în Mântuitorul. O, nemuritoare, părintească grijă a lui Dumnezeu! Cât de măreaţă este slujirea lui Dumnezeu, făcut Om, către noi păcătoşii! Cu nemărginită iubire de oameni ne stă în ajutor, ne curăţă şi ne mântuieşte. Ruşinează-se puterea vrăjmaşului!

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 230-231)