Bogăția cea pământească nu este bogăție adevărată, ci zugrăviri și basme, care deși se văd în viața aceasta mare și frumoasă, nu este pentru totdeauna, nici de mulți ani, ci umbră și fum și vis. Spune-mi, iubitorule de lume, dacă ai fi deșteptat pe cineva, care să fi văzut în vis, că a găsit comoară mare, și cu părere de rău să se mânie asupra ta, zicând că i-ai luat bogăția lui, sau să se bucure în visul său și să-și închipuie că este bogat, nu ai fi zis că este lipsit de minte și nebun?

Astfel este (zice înțelepciunea) cine socotește adevărate aceste lucruri vremelnice și deșarte, căci nu este altceva viața aceasta decât umbră și vis. Ei socotesc că sunt bine norociți, și nu sunt. Socotesc că au multe lucruri și nu au mai nimic. Cred că vor trăi multă vreme și ei nu vor ajunge nici până mâine, dorm fără grijă, neștiind că astăzi îi va chema să dea înfricoșătorului Judecător, răspuns pentru faptele lor. Mulți adorm în trupeștile lor plăceri, ca Samson pe pieptul Dalilei, când l-au prins filistenii, și scoțându-i ochii, l-au pus să învârtească la moara de cai. Olofern dormea când Iudita i-a tăiat capul. Așa mor și sunt îngropați câți sunt încurcați în desfătări și adormiți în păcate. Câți dorm nu au simțire, ci zac ca niște morți. Așa și oamenii iubitori de trup care dorm în păcat și nici văd, nici simt pe Dumnezeu, nici gustă Hrana cerească, care sunt dumnezeieștile cuvinte. Nu văd nici – nu cunosc nimic, nici a lucrurilor pe care le poftesc, și la bine sunt nesimțitori, după Prorocul: „Ochi au și nu vor vedea”.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 275)