În romanul lui Dickens, Pickwick Papers există un fragment care este o foarte bună descriere a vieţii mele şi probabil şi a vieţii tale. Pickwick se duce la club. Opreşte o birjă şi pe drum pune o mulţime de întrebări. Printre altele, el întreabă:

- Spune-mi, cum este posibil ca un cal atât de prăpădit să poată trage aşa o trăsură de mare şi de grea?

Birjarul îi răspunde:

- Nu este o chestiune de cal, Sir, ci una de roţi.

La care dl Pickwick întreabă iarăşi:

- Ce vrei să spui?

Atunci birjarul îi explică:

- Ştiţi, trăsura are nişte roţi excelente, care sunt atât de bine unse, încât este suficient ca mârţoaga să tragă puţin, cât să se mişte roţile, pentru ca apoi, bietul animal să trebuiască să gonească pentru a-şi salva viaţa.

Cam aşa este şi cu felul în care trăim cea mai mare parte din timp. Noi nu suntem calul care trage, ci mârţoaga care fuge de trăsura care ameninţă să vină peste el şi să-l strivească. Neştiind încă în ce fel să acţionăm cât timp suntem lipsiţi de o determinare exterioară, descoperim că nu ştim ce să facem cu noi înşine şi atunci devenim tot mai plictisiţi. De aceea, mai întâi de toate trebuie să înveţi să stai împreună cu tine însuţi şi să înfrunţi plictiseala, extrăgând din această experienţă orice semnificaţie posibilă.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 90)