Bucuria cea mai înaltă vine din jertfă. Doar când omul se jertfeşte se înrudeşte cu Hristos, pentru că Hristos este jertfă.

Cât timp omul rămâne el însuşi nu poate să devină om ceresc. Nu există viaţă duhovnicească fără jertfă.

Mulţi oameni nu se gândesc la eul lor, l-au zvârlit afară. Şi când îl aruncă afară, atunci Hristos Se sălăşluieşte în ei. Aruncă afară eul tău, nu-l lua în consideraţie şi harul lui Hristos se va sălăşlui în tine.

Cât de fericiţi de Dumnezeu sunt oamenii care-şi jertfesc toate ale lor! Când ne punem în locul altora şi îi înţelegem, atunci ne înrudim cu Hristos. Viaţa duhovnicească nu este plăcere.

Cel care nu are jertfire, dăruire de sine, va avea doar bucurie şi întristare lumească. Nu poate să simtă bucuria duhovnicească.

Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim altceva, cererea n-are valoare. Unul nu mănâncă dulce ca Hristos să-i ajute pe cei care suferă din pricina zahărului, sau nu doarme, ca Hristos să dea puţin somn celor care suferă de insomnii. Astfel omul se înrudeşte cu Dumnezeu. Şi atunci Dumnezeu îi dăruieşte harul Lui.

Cei care-i slujesc pe bolnavi, pe paralitici şi pe alţii, cu iubire şi răbdare, dacă au păcate, acestea sunt şterse prin jertfa pe care o fac. Dacă nu au păcate, se sfinţesc.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 118-119)