Când Părintele Arsenie era la Mănăstirea Sâmbăta, o credincioasă, Chivuca din Săsciori, facea multă milostenie la mănăstire. Ducea mereu lapte, ouă, păsări, faină, mălai, fasole, ceapă, cartofi... Ani şi ani de zile ea aducea tot felul de lucruri la mănăstire. Însă, în timp ce ea făcea milostenie la mănăstire, tot mustra femeile care veneau de prin sate şi le spunea: Voi de ce nu aduceţi ca mine?! Că uite eu ce fac! Vin cu traista plină! De ce nu aduceţi şi voi?! Şi le mustra că nu aduc ca ea. Au venit însă bătrâneţile şi Chivuca a căzut la pat. Şi a început să drăcuiască tare. Tot satul şi lumea care o cunoştea se mirau tare de schimbarea ei. S-a auzit de asta şi la Mănăstire, la Sâmbăta, şi se mirau tare şi preoţii. Atunci Părintele Arsenie a trimis trei călugări, să vadă ce e acolo. Cum au intrat în casă, femeia a început să strige: Iar aţi venit să vă dau?! Nu v-am cărat o viaţă întreagă?! Şi multe altele... Părinţii călugări au venit să o spovedească şi sa o împărtăşească, însă nu s-au putut apropia nicicum de ea. S-au întors la Părintele Arsenie şi i-au spus ce au găsit în sat. Părintele s-a mirat mult de cele auzite. Călugării aşteptau un răspuns de la Părintele Arsenie. El însă s-a întristat şi a spus: Lăsaţi-mă să văd ce-mi spune Cerul; să iau legătura cu Cerul. După puţin timp, Părintele Arsenie le-a spus călugărilor: Nu i s-a luat în considerare toată munca şi milostenia pe care a făcut-o cu fală o viaţă întreagă!

(Gheorghe Morar, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 150-151)