Dacă totul e altfel decât am vrea și simțim că puterile noastre sunt pe sfârșite, trebuie să tragem la două vâsle: efortul și rugăciunea. În ce-l privește pe primul, de obicei nu există obiecții, dar cea de-a doua îi stârnește omului lumesc nedumerirea: „De ce să pierd vremea?”. Păi, încercați să vâsliți cu o singură vâslă. Barca o să se învârtă pe loc!

Avem neapărată nevoie și de discernământ – de capacitatea de a păstra măsura, de a ne aprecia lucid pe noi înșine, pe cei din jur și situația creată. 

Un exemplu avem în următoarea parabolă: Un măgar a căzut într-un puț. Văzând aceasta, stăpânul a hotărât: „Măgarul e bătrân și nu mai are mult de trăit. Oricum aveam de gând să cumpăr unul nou, iar puțul aproape că s-a uscat. De multă vreme voiam să-l astup și să sap unul nou. De ce să nu fac asta acum? O să-l îngrop și pe măgar în același timp”. 

Fermierul și ai săi au pus mâna pe lopeți. Dându-și seama ce-l așteaptă, măgarul a început să ragă din răsputeri, după care, spre uimirea tuturor, a amuțit. El scutura fiecare bulgăre care-i cădea în spinare și îl bătătorea cu picioarele. În scurtă vreme, istețul animal a ajuns sus și a sărit din puț.

În viață se întâlnesc tot felul de murdării. Când cade peste noi un „bulgăre”, să-l scuturăm de pe noi și să călcăm pe el. În felul acesta vom ajunge la adăpost. Dacă nu te dai bătut, cu ajutorul lui Dumnezeu vei ieși chiar și din prăpastia cea mai adâncă.

Cunoscutul misionar protestant Nick Vujicic s-a născut infirm: fără mâini și fără picioare. Prin experiența sa personală, el a demonstrat: chiar și atunci când ți-ai lămurit care e sensul vieții și te-ai umplut de nădejde, de credință, de o atitudine pozitivă și de capacitatea de a supraviețui, n-ai voie să rămâi pasiv. Câteodată se dovedește că bolovanul care a căzut și ți-a tăiat calea este o treaptă pe care e mai ușor să te ridici. Să prindem curaj și să pornim la urcuș. „O nouă zi, o nouă posibilitate!” – iată o deviză care merită adoptată!

N. Vujicic scrie: „Excesul de frică este dăunător. Prea frecvent frica de eșec, de dezamăgire sau de refuz ne seacă de puteri. Ne lăsăm la mila ei și ne limităm singuri. Nu lăsați frica să vă frâneze... priviți-o ca pe un detector de incendiu. Uitați-vă în jur ca să vedeți dacă într-adevăr vă amenință un pericol sau dacă pur și simplu «a pornit alarma» din greșeală. Dacă nu există un pericol real, uitați de asta și trăiți-vă viața!”.

(Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, pp. 158-159)