Automedicaţia poate fi definită ca modalitate de utilizare a medicamentelor cu scopul de autotratare a semnelor şi simptomelor care anunţă apariţia unei îmbolnăviri. Automedicaţia se referă şi la administrarea unor medicamente, continuă sau intermitentă, cu scopul de a reducere simptomatologia din unele afecţiuni cronice, dar fără o recomandare precisă din partea unui medic.

Semnele care anunţă apariţia unei îmbolnăviri constituie o experienţă pentru fiecare dintre noi. În funcţie de modul de percepere a acestora şi de experienţa anterioară, fiecare dintre noi acţionează în mod diferit. Unii tratează cu foarte multă indiferenţă semnele şi simptomele care anunţă apariţia unei îmbolnăviri. Alţii încearcă să îşi autorecomande diferite tratamente. Doar un număr mic de persoane procedează corect, adresându-se medicului pentru investigaţii şi tratament. În opinia generală se consideră că un medicament care poate fi procurat de la farmacie, fără reţetă de la medic, este lipsit de nocivitate. Din nefericire, foarte adesea, vecinii sau persoanele care urmează diferite tratamente cronice sunt cei care recomandă ce medicament ar fi bun pentru reducerea simptomelor unei noi îmbolnăviri.

Automedicaţia este practicată de o proporţie considerabilă de persoane din populaţia generală. Chiar dacă, prin automedicaţia administrată încă din stadiul incipient, unele afecţiuni pot fi tratate cu uşurinţă şi cu succes, în cazul altor afecţiuni, automedicaţia poate întârzia diagnosticarea la timp a bolii.

Trebuie să avem în vedere că automedicaţia poate avea şi consecinţe nedorite asupra stării de sănătate. La unele persoane, procurarea de la farmacie a unui antiinflamator nesteroidian, cum ar fi, de exemplu Ibuprofen (cu denumiri comerciale Nurofen®, Ibalgin®, Marcofen® etc), util pentru reducerea cefaleei sau a durerilor menstruale, poate determina apariţia de efecte de tip iritativ digestiv (adică apariţia de dureri gastrice, de senzaţie de arsură gastrică sau retrosternală). O situaţie particulară o reprezintă procurarea de la farmacie a chimioterapicelor antibacteriene (numite şi antibiotice). Administrarea acestora, fără o recomandare din partea unui medic (care are competenţa de a stabili doza necesară şi durata tratamentului), poate duce la selectarea de tulpini rezistente la medicamentul respectiv şi, astfel, la prelungirea evoluţiei bolii, deci la prelungirea suferinţei. Mai mult, selectarea de tulpini rezistente are drept efect şi necesitatea unor cheltuieli suplimentare pentru sistemul de sănătate, prin utilizarea unor noi medicamente (mult mai scumpe) necesare tratării infecţiei pacientului respectiv.

* dr. Cristina Mihaela Ghiciuc este medic specialist medicină de familie, membru AMFOR (Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români)