Urechile sunt al doilea organ al simţurilor care, după rânduială, ne întâmpină pe noi. Sârguieşte-te să tai de la el cântecele stricate, alcătuite pentru dezmierdare şi care varsă înăuntru, în urechi, mierea cea prea dulce a văzduhului, ca să zic aşa. Căci, după părerea mea, din aceasta se nasc trei vătămări: 1. Slăbesc îndrăzneţul şi viteazul cuget al sufletului şi-l fac în aşa fel încât se afemeiază şi de multe ori adoarme de auzirea cea dulce a unora ca acestea, rămânând nesimţitor ca într-o prea dulce aţipire. 2. Din auzirea acelor cântece dezmierdătoare, mintea cu imaginaţia sa nu încetează să-şi închipuie cele ce se înţeleg din cântece, umplându-se de multe chipuri în mod pătimaş. 3. Chiar dacă se întâmplă, să zicem, să nu vadă feţele celor ce cântă, cu toate acestea, doar singur glasul este destul pentru a ne închipui cu imaginaţia [feţele lor] care trezesc în suflet poftirea inimii şi-l trag spre învoirea cu gândurile — şi aceasta mai ales dacă glasurile sunt femeieşti. 

 

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, p. 139)