Ziua în care Dumnezeu este absent, când tace - acesta este începutul rugăciunii. Nu atunci când avem multe de spus, ci atunci când îi spunem: „Nu pot trăi fără Tine, de ce ești așa de crud, atât de tăcut?” Faptul de a ști că ori Îl găsim, ori murim - asta ne face să ne căutăm scăparea la locul în care ne aflăm în Prezență. Dacă ascultăm de ceea ce inimile noastre știu despre iubire și dor și dacă nu ne temem de deznădejde, vom afla că biruința este întotdeauna de cealaltă parte a deznădejdii.

 

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 25)