Avva Isac spune că, atunci când simțim lucrarea specială a harului, aruncă o privire aspră în jur, ca nu cumva să ți se întindă vreo cursă. În acest ceas poți să fii atacat cu viclenie de vreo patimă și în special de cugetarea la cele înalte, de extaz sau de admirația față de tine însuți. Dacă ți se întâmplă ceva asemănător, adu-ți aminte de toate păcatele vieții tale de dinainte, cele pentru care te mustră conștiința și pentru care nu se cade să ai admirație. Și, prin amintirea păcatelor tale, îngroapă-ți gândurile trufașe, așa cum acoperim cu pământ o flacără mică, înainte să izbucnească incediul cel mare. Îngâmfarea, în orice formă s-ar arăta, este urmată de multe rele. Domnul să ne mântuiască de toate acestea!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Traducere de Preot Victor Manolache, editura Egumenița, p. 25)