Nu te tulbura!
Să nu gândeşti vreodată rău de cineva, că prin aceasta te faci pe sineţi rău, căci numai omul rău gândeşte răul, iar omul bun gândeşte binele.
Nu lăsa pe vrăjmaşul să te tulbure în necazul tău. Oare poate ispita ori necazul să năvălească asupra cuiva fără voia lui Dumnezeu? Nu. Dumnezeu îngăduie aceasta pentru folosul sufletului nostru, dar diavolul ne arată lucrurile într-o altă lumină, cum a făcut dedemult, când a scos pe strămoşii noştri din grădina Edenului. Ci noi, ne luând aminte la aceasta, uităm că Dumnezeu ne trimite încercări ca să ne curăţească de toată înti năciunea; şi astfel ne tulburăm şi ne mâhnim. De vrei să te mântuieşti, nu te încrede gândului tău; căci demonii seamănă sămânţă rea în tine şi-ţi înfăţişează un lucru în locul altuia. Nu învinovăţi niciodată pe cineva de ceva, ci te străduieşte tot deauna să placi aproapelui tău. Şi să nu gândeşti vreodată rău de cineva, că prin aceasta te faci pe sineţi rău, căci numai omul rău gândeşte răul, iar omul bun gândeşte binele. Când îţi vine gândul: „Ei zic despre mine aceasta...", să ştii că vrăjmaşul este cel ce îţi şopteşte la ureche. Să nu fi bănuitor. Rabdă totul cu bucurie şi bunăvoire, că mare este plata răbdării. Cât despre demoni - nu te încrede lor, că adevărul nu este aşa cum îlînfăţişează ei. Singura lor grijă este să te tulbure cu orice chip. (Sfinţii Varsanufie şi Ioan)
(Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2008, p. 120)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro