Nu trebuie niciodată să gândim despre celălalt că-i va da Dumnezeu vreun rău, sau că-l va pedepsi pentru păcatul său. Acest gând aduce foarte mult rău, fără ca noi să ne dăm seama. De multe ori ne aprindem şi zicem celuilalt: „Nu te temi de dreptatea lui Dumnezeu, nu te temi că are să te pedepsească?” Altădată zicem: „Nu se poate, Dumnezeu o să te pedepsească pentru ce-ai făcut” sau „Dumnezeul meu, să nu faci rău acestui om pentru ce mi-a făcut”, ori „Să nu păţească acest lucru cutare”. În toate aceste cazuri, avem în adâncul nostru dorinţa ca celălalt să fie pedepsit. Însă, în loc să mărturisim mânierea noastră pentru greşeala lui, înfăţişăm altfel tulburarea noastră şi, chipurile, ne rugăm lui Dumnezeu pentru el. Însă, de fapt, noi îl blestemăm pe fratele.

Iar dacă, în loc de a ne ruga, zicem: „Să-ţi răsplătească Dumnezeu pentru răul pe care mi l-ai făcut”, şi atunci ne rugăm să-l pedepsească Dumnezeu. Chiar şi când zicem „vede Dumnezeu”, pornirea sufletului nostru lucrează într-un chip tainic, înrâureşte sufletul semenului nostru şi acesta pătimeşte un rău.

 

(Sfântul Porfirie Cafsocalivitul, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, p. 366)