Să te învinovăţeşti încontinuu, căci învinuirea de sine este rezultat şi rod al unei inimi smerite, iar într-o inimă smerită Divinitatea se manifestă pe Sine, aşa cum ştie Ea mai bine. „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Cercetează fiecare dintre greşelile tale cu grijă şi vei observa că, într-o măsură mai mare sau mai mică, sămânţa mândriei a fost cauza principală a căderii.

Nu uita de existenţa eului tău; el este cauza tuturor relelor. Smereşte-te; sugrumă-ţi eul, care vine ca un şarpe veninos să-ţi învenineze sufletul. Nu permite nici unui gând de mândrie să sălăşluiască în tine: numai în acest fel vei zădărnici orice acţiune a satanei...

Nu te încăpăţâna, fii smerit; să nu crezi că eşti ceva, căci aceasta este mândrie, iar Dumnezeu se scârbeşte de cel mândru. Copilul meu, mereu să afirmi că eşti omul cel mai păcătos de pe lume şi că, în cazul în care harul lui Dumnezeu te părăseşte, vei putea face toate relele din lume!

Mereu să te învinuieşti. Ori de câte ori te duci să te împărtăşeşti, să te învinuieşti ca fiind nevrednic să-L primeşti pe Stăpânul Hristos în tine, tu cel atât de păcătos. Trebuie să plângi când primeşti Sfânta Împărtăşanie, pentru ca Hristos să Se milostivească de tine pentru păcatele tale. (Părintele Efrem Filotheitul)

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 206-207)