Numai în Duhul Sfânt îşi găseşte sufletul odihna desăvârşită
O, Duhule Sfinte, drag eşti tu sufletului! Nu e cu putinţă să Te descriu, dar sufletul cunoaşte venirea Ta şi Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii.
N-am adus la Mănăstire decât păcatele mele şi nu ştiu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă un tânăr începător, atât de mult har al Sfântului Duh că sufletul şi trupul meu erau pline de har, şi harul era ca la mucenici, şi trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.
Nu cerusem de la Domnul să-mi dea Duhul Sfânt, nici nu ştiam că este Duh Sfânt, cum vine şi ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.
O, Duhule Sfinte, drag eşti tu sufletului! Nu e cu putinţă să Te descriu, dar sufletul cunoaşte venirea Ta şi Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii.
Domnul spune: „Învăţaţi de la Mine că sunt bun şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt îşi găseşte sufletul odihna desăvârşită.
Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, pentru că mult ne iubeşte Domnul şi ne dă harul Duhului Sfânt şi în Duhul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar pentru a păstra harul, trebuie să iubim pe vrăjmaşi şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate întristările.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 45)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro