Nunta din cana Galileii

Cuvinte duhovnicești

Nunta din cana Galileii

Sensul prezenţei Sale la Cana va fi dezvăluit mai târziu când se numeşte pe Sine “Mirele”, atunci când vorbeşte despre împărăţia lui Dumnezeu.

În Noul Testament, evenimentul cel mai important şi la care participă Hristos în calitate de invitat împreună cu ucenicii şi cu Maica Să, este nunta din Cana Galileii. Mica localitate, Cana, a devenit faimoasă datorită nunţii a doi tineri necunoscuţi, la care Iisus Hristos, în calitate de Dumnezeu, a dat o nouă dimensiune legăturii dintre bărbat şi femeie, ridicând-o la rang de Taină şi revalorizând cununia şi familia ce decurge din ea. Este bine ştiut că aici Hristos este rugat de Maica Sa să ajute pe tinerii care rămân fără vin la nuntă, situaţie delicată, care i-ar fi pus într-o postură neplăcută în faţa invitaţilor. Deşi aparent refuză, Hristos preface o cantitate impresionantă de apă („Şase vase în care încăpeau câte două sau trei vedre!” adică aproximativ 120-180 litri) în vin de cea mai bună calitate, salvând astfel ruşinea familiilor organizatoare şi bucuria tinerilor miri.

Sensul prezenţei Sale la Cana va fi dezvăluit mai târziu când se numeşte pe Sine “Mirele”, atunci când vorbeşte despre împărăţia lui Dumnezeu. Considerându-se mire, Iisus nu se confundă cu un bărbat obişnuit, ci se reprezintă ca Mirele Bisericii, modelul absolut pentru legătura dintre Bărbat şi femeie, prin căsătorie. Ioan de Colov consideră că modelul legăturii dintre Hristos şi Biserică este puternic şi trebuie urmat, când recomandă ca iubirea dintre bărbat şi femeie să fie ca aceea dintre Hristos şi Biserică. „Care bărbat, se întreabă el, s-ar jetfi pentru mireasa lui, sau care mireasă s-ar căsători cu un crucificat?” Observăm aici aceeaşi preocupare pentru a întări realitatea că iubirea dintre bărbat şi femeie trebuie să fie atât de puternică şi jertfelnică încât să accepte imposibilul ca posibil, prin puterea credinţei şi a dragostei.

La Cana Galileii Hristos reface condiţia demnităţii persoanei umane şi prin reintegrarea acesteia în starea de normalitate, spre deosebire de religiile păgâne anterioare în care femeia era fie sclavă, fie membră în posesia bărbatului poligam. Domnul îşi începe minunile prin recrearea unităţii primordiale prin recentrarea omului, bărbat şi femeie, în fiinţa umană comună, de aceeaşi valoare pentru fiecare dintre ei. Omul este fiinţă socială şi se regăseşte pe sine în oglindă, nu însingurat, ci în unire armonioasă.

(Pr.Prof.Dr. Dan Sandu, Cununia- taina comuniunii eterne, volumul Nunta - Ghid pentru organizarea perfecta, Editura Samia, Iasi 2006, pp. 35-37)

 

Citește despre: