Am procedat la fel şi în urmă cu câţiva ani, când se făcea acelaşi gen de reclamă exagerată pentru un medicament util în durerile uşoare sau moderate. Se ştie ce influenţă nefastă are manipularea prin media şi, de aceea, pentru a restabili lucrurile în făgaşul lor normal, vă ofer mai jos câteva informaţii verificate  despre tipul de terapie realizat cu aparatul sus-menţionat.

Este vorba despre terapia cu unde de şoc ale căror efecte au fost observate încă din timpul celui de al II-lea Război Mondial. După mai mulţi ani de studiu, efectul undelor de şoc a fost utilizat pentru a distruge pietrele de la rinichi, fără să mai fie nevoie de intervenţii chirurgicale (astăzi, această metodă se utilizează în 90% dintre cazuri).

După 1990, undele de şoc au început a fi folosite pentru a trata durerea la nivelul tendoanelor. Mecanismul exact prin care aceste unde acţionează asupra patologiei tendoanelor nu este deocamdată cunoscut. Se crede că undele de şoc ar determina mici leziuni în tendonul bolnav, fapt care ar genera apariţia unor noi vase de sânge, care ar aduce în zona suferindă celule ce ar grăbi vindecarea.

Dezvoltată în Europa (şi apoi acceptată şi în SUA), tehnologia menţionată include două tipuri de aparate, care utilizează  energie înaltă sau joasă. Tratamentul cu energie înaltă se face în săli de operaţie sub anestezie. Tratamentul cu energie joasă se poate face în cabinete medicale, fără anestezie. Se direcţionează undele de şoc asupra zonei dureroase pentru o perioadă de 10-20 minute. Sunt necesare 3-5 astfel de şedinţe, cu o pauză de o săptămână între ele. Unii pacienţi pot simţi efectul imediat, dar, pentru ceilalţi, un răspuns pozitiv se înregistrează după 6-8 săptămâni de tratament.

Cercetând literatura de specialitate, am găsit numeroase articole care vorbesc despre efectele utile ale acestei terapii în afecţiunile de la nivelul călcâiului (tendinite, calcifieri), al cotului şi umărului (epicondilite, „cotul jucătorului de tenis“).

Utilizarea aparatului menţionat pentru alte afecţiuni nu se bazează deocamdată pe studii clinice controlate, fapt care mă determină să previn cititorii asupra valorii incerte a acestui tip de terapie. În plus, în contrast cu ceea ce se afirmă în presă, că terapia nu are efecte adverse, nu este dureroasă şi singura contraindicaţie este doar la bolnavii cu stimulatoare cardiace, din literatura medicală aflăm că un astfel de tratament este contraindicat la cei cu boli vasculare şi neurologice, cu rupturi ale ligamentului fascial plantar, cu implanturi metalice în zona vizată, în sarcină şi la cei care iau tratamente anticoagulante.

Această terapie poate determina tumefierea temporară, durere şi iritaţia pielii pe zona tratată. Aceste efecte ar putea fi diminuate dacă înaintea şedinţei de terapie zona este acoperită cu un strat subţire de ulei de ricin.

Într-un studiu clinic publicat în American Journal of Sports Medicine în 2010, doctorul Algelo Cacchio, de la Universitatea din Roma, atenţionează că utilizarea incorectă a acestui tratament poate provoca distrugeri tisulare.

Din materialele numeroase apărute în ultimii ani se desprinde concluzia că terapia cu unde de şoc este o procedură utilă în ortopedie, fiind o ultimă alternativă înaintea intervenţiei chirurgicale, în cazul în care terapia medicamentoasă sau kinetoterapia nu au dat rezultate.