O capodoperă a Sfintei Scripturi: pilda întoarcerii fiului risipitor
Dacă ar fi lipsit această pildă din Sfânta Scriptură, am fi pierdut foarte mult, deoarece este singura care ni-L descoperă pe Dumnezeu ca Tată și ne pune pe noi în calitate de fii care, deși am fost pierduți, avem întotdeauna posibilitatea revenirii acasă.
Pericopa evanghelică din a doua duminică a Triodului, a fiului risipitor, ne ilustrează o adevărată capodoperă a parabolelor rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În nicio altă pildă, Hristos nu Îl prezintă pe Dumnezeu mai aproape de omul păcătos decât în această pildă, și în nicio altă pildă Dumnezeu nu este Tatăl.
Dacă ar fi lipsit această pildă din Sfânta Scriptură, am fi pierdut foarte mult, deoarece este singura care ni-L descoperă pe Dumnezeu ca Tată și ne pune pe noi în calitate de fii care, deși am fost pierduți, avem întotdeauna posibilitatea revenirii acasă. Nu ne propunem să elaborăm o exegeză a textului pentru că, de-a lungul timpului, aceasta a fost o preocupare a exegeților biblici iar fiecare și-a adus aportul lui interpretativ.
Părintele Teofil Părăian spunea faptul că „toată Evanghelia este cuprinsă în pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru că fiul risipitor îl închipuie pe omul păcătos, fiul care a rămas acasă îl închipuie pe omul drept, care se încrede în dreptatea lui, iar tatăl este Dumnezeu, care e bun şi primitor”.
Mesajul central al pericopei evanghelice este acela că Dumnezeu Se bucură ca un tată adevărat atunci când copilul său, chiar dacă a „luat-o” mai puțin sau mai mult timp pe căi greșite, se întoarce, își cere iertare și dorește să rămână mai departe în sânul familiei. În familie, cei întorși își găsesc liniștea, afecțiunea și căldura de care au nevoie pentru a statornici pe calea cea bună. Timpul petrecut fără Dumnezeu este, cu siguranță, cea mai neînțeleaptă investiție pe care o putem face în viața noastră.
Uneori, chiar și tinerii noștri, creștini fiind, sunt ispitiți de plăcerile lumii înconjurătoare, de farmecul ascuns al dulceții păcatului, mergând astfel, întocmai ca fiul cel mic, în țări străine și îndepărtate. Această străinătate este contrară liniștii casei pe care o oferă Dumnezeu. El nu urăște pe nimeni, ci doar păcatul în sine, care aduce întotdeauna întuneric și neliniște în viața noastră.
„Mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat” este una dintre cele mai frumoase expresii consemnate în Sfânta Scriptură. Descoperă iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, Care nu ne lasă să cădem. Prin Taina Mărturisirii ne omorâm păcatele, înviind astfel deplin prin participarea la Sfânta Liturghie, acolo unde ne împărtășim prin văz, prin auz și în mod deplin cu Însuși Trupul și Sângele Domnului.
Mai înainte de a fi umilit am greșit
Și cine poate să se mântuiască? (Luca 18, 18-27)
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro