O carte cât o Istorie

Este una dintre cele mai incitante sinteze asupra Revoluției Culturale din China și, extrem de limpede, una dintre capodoperele scrise din interior. Ji-li Jiang, Cravata Roșie (Editura Arthur, 2018, 252 pg.).

Trebuie să recunosc, de multă vreme nu am mai „mâncat” așa o carte așezată în librării pe raftul pentru copii și adolescenți. Poate că sunt tentat să v-o prezint și pentru că începe vacanța – sau cum vom numi pragul spre vară – și sper să descoperiți că există și astfel de cărți. Aceasta este o autobiografie. Scrisă după ani de o tânără chinezoaică, ajunsă în Statele Unite al cărui scop nu este nicidecum ponegrirea țării sale, ci descoperirea unei răni crunte. Fiica unui actor – ce se va vădi a fi „fiu de chiabur” și implicat în lupta de dreapta din fracțiunile Partidului Comunist – și al unei vânzătoare destoinice – care-și ratase propria vocație, în fapt, micuța Ji-li Jiang ne povestește prin ochii ei curați drama începută pe când avea 12 ani, în 1966, timp de doi ani: Revoluția Culturală.

Dramatica tensiune dintre Gărzile Revoluționare și intelectualii Chinei, mai ales profesori – în cazul acestei cărți – victime ale nebuniei dictatoriale ale lui Mao și acoliților săi. Peste noapte se dărâmă totul. O copilărie frumoasă – alături de ceilalți copii din familie și viață – o frumoasă „carieră” școlară și de lider vocațional se distorsionează sub nebunia revoluției. Veți citi pagini cutremurătoare despre manipulare și aroganța prostiei, despre mediocritatea ajunsă la putere, despre absurd, mai ales despre absurdul cotidian care pare veșnic. Judecată pentru chiaburismul bunicului său, micuța Ji-li Jiang ajunge să fie expusă urii și unei nebunii generalizate. Bunica umilită, mama aproape ucisă de emoția judecății în colectivul de muncă, tatăl trădat de un prieten printr-o delațiune mincinoasă, colegi înnebuniți de răutate și colegi-lumină, capabili să înfrunte nebunia zilelor ce par să nu se sfârșească.

O să spuneți că nu vă interesează. Am să vă spun că ar trebui citită cu atenție de toți cei care cred în reforma la nesfârșit a educației doar pe bazele unor ifose ideologice, care cred doar în puterea unei anumite culturi, forțate legic să se definească drept cultură. Trebuie să recunosc că multe din gândurile fetiței legate de conducătorul invincibil și perfect, de nevoia de afirmare la școală și colegiu, de forța politică a clipelor petrecute în școală mi-au fost ca un ecou. Așa cu verticalitatea tatei, luciditatea iubitoare a mamei ori forța aproape exorcizatoare a lecturii sunt, până azi cred, elementele unei rezistențe lucide dinaintea oricărei ideologizări dictatoriale. Imagini de coșmar, de absurd ieftin, nebunia unor acuze ori vânarea de oameni prezentate de copilul Revoluției culturale mi-au marcat lectura și m-au retrimis la alte dureroase descoperiri de lectură. China în plină dictatură a bunului, de fapt nebunului – plac. Familiile, victime colaterale, străzile coridoare de aspră și umilitoare temniță, dictatura copiilor fără școală și plini de frustrări. Toate odată și pe rând fac din acest volum unul de patologie socială. O incredibil de intensă lecție de istorie și omenie.

Merită parcurs? Fără nici o îndoială. Mai ales ca să nu mai confundăm lucrurile, să nu ne mai victimizăm dinaintea unor libertăți absurde. Și mai ales pentru a înțelege că batjocura, jignirea continuă și stipendierea unor păruți lideri – imaturi și incongruenți sufletește – nu sunt soluțiile unor reforme autentice. Citiți, vă rog, paginile umilirii școlii și oamenilor ei și, sper, veți înțelege. Cartea ne spune însă un adevăr extrem de dureros. Obstinația manipulării poate fura libertatea și poate fractura unitatea familiei, comunității întregi. Nu rezistă decât aceia care știu că ideologia nu este învinsă decât de adevăr. Chiar dacă pentru asta este nevoie de timp. Și de moartea multor, prea multor, nevinovați. Cred că avem nevoie de astfel de cărți pentru a înțelege dramatica vâltoare informațională de acum, abuzul de rău în care este dislocat din cultura noastră binele. Un exercițiu de istorie, antropologie culturală și de înțelegere a lumii în care trăim. În care, uneori, moartea pare soră bună libertății.

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie