Precum în cele ale harului există mijloace ajutătoare ce fac să prisosească sporirea în timp şi cantitate, aşa şi în latura înşelării există cele ce contribuie la micşorarea ei. În latura harului, când cu harul lui Hristos călătoreşte omul pe calea cea strâmtă şi cu scârbe a poruncilor, după măsura înţelegerii sale, dacă adaugă la această călătorie a sa smerenie şi bună dispoziţie în slujirea dragostei, se măreşte doza harului şi a iluminării.

În chip asemănător se întâmplă şi în latura înşelării. Dacă adaugă cineva nerăbdarea şi cârteala îşi îngreuiază crucea sa, dublând-o. Micimea de suflet şi lipsa de nădejde sunt nenorocirile cele mai chinuitoare ale războiului nevăzut şi sunt lăsate celor tari şi nesmeriţi la caracter, ca o pedeapsă aspră, care este ca o pregustare a gheenei şi a iadului, prin simţirea lepădării şi părăsirii. Aici trebuiesc rugăciunile sfinţilor şi intervenţia minunii, ca să le înmoaie inima. Sunt necesare multe rugăciuni şi lacrimi ca acest suflet bolnav să se unească din nou cu harul şi aşa să se vindece. Altfel, biruirea lui de înşelare este de neînlăturat, iar acolo va înţepeni în nebunie şi catastrofe.

O, fericită smerenie şi recunoştinţă! Cine este cel înţelept, care păzeşte căile tale şi urmează îndreptările tale, ca să te cucerească cu totul şi să te aibă părtaşă şi împreună locuitoare, ca să mergi înainte şi să-l urmezi în toate căile lui, până când îl vei înfăţişa Stăpânului şi Împăratului tău, Care te-a luat ca iubită şi soţie a Sa, şi te-a descoperit şi nouă! “Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”, şi nu formal, “şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”.

(Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul. Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, p. 120)