O altă însuşire proprie firii omeneşti, potrivit obârşiei sale dumnezeieşti, este iubirea.

Iubirea şi ura sunt înnăscute omului: iubirea pentru adevăr, ura pentru rău. Creştinul, din momentul botezului, nu ia numai numele lui Hristos, ci și obligaţia de a trăi în sine duhul lui Hristos, adică iubirea cerească şi dumnezeiască pentru Domnul şi pentru aproapele, iubirea atât pentru cei ce sunt pe pământ cât şi pentru cei ce sunt în cealaltă lume. Apostolul Pavel spune: „Nimic făcând cu prigonire sau cu slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotind a fi mai de cinste decât pe sine. Nu ale sale fiecare, ci şi ale altora fiecine să căutaţi. Că aceasta să se înţeleagă întru voi, care şi întru Hristos Iisus, Carele în chipul lui Dumnezeu fiind, nu răpire a socotit a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-Se" (Filipeni 2,3-7).

Iubirea nemuritoare, pentru cei vii, este temelia rugăciunii în general, şi a rugăciunii pentru cei adormiţi în particular. Porunca lui Dumnezeu de a ne da viaţa pentru aproapele, viul interes al celor vii faţă de stare a sufletelor pe care le-au iubit şi le iubesc încă, dar care sunt despărţite de ei prin moarte, nasc în chip firesc rugăciunea, ca o însuşire a sufletului omenesc. Simţământul nostru firesc, întărit prin porunca Mântuitorului şi întemeiat pe legea iubirii, ne împingea a dori pentru aproapele ceea ce dorim pentru noi înşine.

Mântuirea, Împărăţia Cerurilor, sunt cele dorite de om pentru el şi pentru alţii. Aşadar, temelia mijlocirii şi a rugăciunii pentru morţi se găseşte în sufletul omului, în iubire. Dumnezeu singur este fără de păcat; noi toţi suntem păcătoşi, noi suntem zămisliţi în păcat, ne naştem, trăim şi murim în nedreptăţi (...)

Duhul omenesc, având obârşie dumnezeiască, trebuie să aibă şi oarece dumnezeiesc în el. „Fiţi deci, milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este" (Luca 6,36), învaţă Domnul nostru Iisus Hristos. „Cugetaţi în voi la fel ca şi Hristos Iisus" (Filipeni 2, 5), învaţă Apostolul. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi trebuie să ne fie pildă pentru iubirea noastră de aproapele.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 119-121)