Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea un copil.

Când părinții lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae și se ruga.

Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.

Într-o zi după serviciu, părinții erau ocupați cu menajul. Geamurile de la balcon erau deshise. Copilul a ieșit pe balcon și privea în jos, la copiii care se jucau și râdeau în curte. A vrut și el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el – copilul avea patru ani – și a sărit de la etajul al patrulea.

S-a adunat multă lume.Toți strigau: „A căzut un copil!”. Părinții au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băiețelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în brațe: „Feciorașule, cum de-ai rămas în viață?” „Bunicuțul m-a prins”, a urmat răspunsul. „Care bunicuț?” „Cel din geamantanul bunicuței.”

Au venit acasă. „Bunicuțo, deschide geamantanul!” Ea își păstra în taină credința, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan: „Acest bunic m-a prins.”

Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, pp.175-176)