Pe lângă satul în care trăia bunica Elisaveta, curge râul Veletma. Acum, râul este puţin adânc şi destul de îngust, însă în tinerețile bunicii apele erau bogate și adânci, iar malurile erau mlăştinoase.

S-a întâmplat pe atunci ca băieţelul său de trei ani, Vania, să alunece de pe un butuc și să cadă în râu, într-un vârtej, chiar în fața ei. Văzând că pruncul se tot duce la fund, Elisaveta a sărit în apă, să-l salveze, deși nu știa să înoate. Prin urmare, deși a reușit să-l prindă, nu l-a putut aduce la mal – iar apele îi purtau primejdios, la vale. Atunci, bunica l-a strigat pe Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni, cerând izbăvirea sufletelor lor păcătoase. Și în acel moment a avut loc o minune: un curent mare şi puternic, ca un val, i-a ridicat pe mamă şi pe copilaş deasupra vârtejului şi i-a aruncat pe un copac uscat ce căzuse într-un loc mlăştinos, ca o punte.

Băiețelul de atunci, Vania, este unchiul meu. Trăiește și astăzi și are mai bine de şaptezeci de ani.