O, dragoste nepovestită! O, cinste preaînaltă! O, pogorământ care uimeşti toate minţile îngereşti, heruvimice şi serafimice! O, înţelepciune a lui Dumnezeu! O, dreptate a lui Dumnezeu, milă, frumuseţe şi măreţie a nedescrisei taine! Şi noi, nevrednicii preoţi sau arhierei, săvârşim această Liturghie atât de des, ne împărtăşim cu Sfintele Taine uneori şi în fiecare zi! O, triumful dragostei Dumnezeieşti! O, fericire! O, întărire, îndumnezeire a noastră, pe care o primim atât de des! Dar noi cum cinstim Liturghia? Oare avem dragoste, recunoştinţă şi frică neîncetată, oare ne schimbăm întotdeauna cu schimbarea cea bună? Oare ne facem cereşti, dumnezeieşti, sfinţi? Purcezând la săvârşirea Proscomidiei, preotul, însemnând de trei ori cu copia cruciş prescura din care se scoate Agneţul, spune: „Intru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”; şi apoi, pregătind partea pătrată din prescură ce însemnează viitorul Agneţ, altfel spus viitorul preacurat Trup al lui Hristos, el grăieşte cu cuvintele prorocului Isaia: „ca un miel nevinovat spre junghiere S-a adus” şi celelalte (Isaia 53, 7) şi: că s-a luat de pe pământ viaţa Lui, ia partea pătrată din mijlocul prescurii şi o pune pe disc; şi, junghiind-o cruciş, spune: „junghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa şi mântuirea lumii”; împungând-o într-o parte, spune: „şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns, şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Ioan 19, 34). O, nedescrisă dragoste a lui Dumnezeu! O, nepovestită minune a minunilor - Liturghia! Cazi înaintea ei, omenire, şi varsă lacrimi de pocăinţă: căci pentru păcatele tale se săvârşeşte ea.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu - gânduri despre calea mântuitoare, Editura Sophia, București, 2009)