În urmă cu câţiva ani, aflându-mă la Berlin, am făcut câteva fotografii, în timpul demolării impozantei clădiri a fostului Comitet Central al Partidului Comunist German. Mi s-a spus că s-a procedat la demolare, deoarece în clădire s-a folosit ca izolator azbestul. Mi-am adus atunci aminte de faptul că numeroase locuinţe din mediul rural, atât la noi în ţară, cât şi în Republica Moldova, sunt încă acoperite cu plăci de azbociment. Este adevărat că pe casele noi există acum acoperişuri mai moderne, dar pe mai toate anexele gospodăriei azbocimentul este prezent.

Nu toată lumea ştie că, în conformitate cu unele statistici americane, în următorii ani, 300 de milioane de oameni vor muri de boli cauzate de azbest.

Azbestul este forma fibroasă a mai multor minerale naturale. Principalele forme sunt azbestul alb, azbestul bleu şi azbestul brun. Cel mai utilizat şi, din acest motiv, cel mai incriminat în apariţia unor boli este azbestul alb. De reţinut că din materialele cu azbest se pot elibera fibre microscopice, care se depun în plămâni şi care pot provoca boli, uneori la câteva decenii după inhalare.

Azbestul a fost utilizat în mod extensiv în secolul XX, la fabricarea a mai mult de trei mii de produse, printre care textile, materiale de construcţie, izolaţii, garnituri de frână sau cleiuri. Puţină lume ştie că materialele conţinând azbest nu trebuie să fie arse, deoarece prin ardere eliberează fibre de azbest.

Începând din anul 1990, în Europa au apărut reglementări de restricţionare a utilizării azbestului, iar de la 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, a fost interzisă total utilizarea şi comercializarea produselor care conţin azbest.

Expunerea la azbest creşte riscul apariţiei cancerului pulmonar

Azbestul este şi rămâne în prezent principalul agent cancerigen la locul de muncă în cele mai multe ţări ale lumii. Mai nou, există voci care argumentează că în America de Nord principalul vinovat de cancer pulmonar este azbestul şi nu fumatul.

Dificultatea majoră constă în aceea că bolile azbestului se declanşează cu mare întârziere  şi legătura cauză-efect se realizează mult mai greu. Inhalarea pulberilor de azbest determină o afecţiune pulmonară cunoscută sub denumirea de „azbestoză“. Studiile au demonstrat că expunerea la azbest creşte riscul apariţiei cancerului pulmonar de până la şase ori, dar şi al cancerului căilor respiratorii superioare, al esofagului şi al rinichiului. Categoriile de muncitori cele mai expuse la acest factor de risc sunt constructorii, instalatorii, sudorii, metalurgiştii, mecanicii auto, lăcătuşii. De regulă, trec 10-20 de ani de evoluţie fără simptome, până când apar diferitele forme de cancer cauzate de expunerea la aceste materiale.

Alteori, din cauza expunerilor masive, intoxicaţia cu azbest se manifestă într-un timp scurt, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care au participat la evacuarea resturilor de la turnurile gemene de la World Trade Center - New York, 11 septembrie 2001. Se ştie că din cei 14 câini care au lucrat împreună cu pompierii pentru găsirea supravieţuitorilor, opt au murit în timp scurt, ca urmare a intoxicaţiilor cu azbest.

În România, printr-o Hotărâre de Guvern din 15 aprilie 2006, azbestul a fost scos în afara legii. Cu toate acestea, există HG nr. 734/2006 a Guvernului Tăriceanu, prin care se prelungeşte folosirea azbestului: „produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă al acestora“. Adică, uneori, pentru alţi zeci de ani.

A existat, este drept, şi un proiect de lege prin care statul îşi propunea să finanţeze înlocuirea tuturor acoperişurilor din azbest. Banii necesari trebuiau să provină din taxa auto, dar se vede treaba că au existat alte priorităţi şi legea nu a mai ajuns niciodată la vot. În acest timp, oamenii continuă să trăiască cu copiii lor expuşi la diverse forme ale acestui periculos material.

Aş vrea să remarc faptul că pentru bolile cauzate de azbest nu există medicaţie. De asemenea, nu avem nici programe de eliminare a deşeurilor şi nici programe de educaţie sau de informare, aşa cum există în alte ţări, unde s-au declanşat deja procese celebre pentru a se obţine daune din partea celor care au permis expunerea îndelungată la concentraţii mari de fibre de azbest.