„O singură Biserică Ortodoxă Română asigură unitatea evidentă a Statului român”

Preoţimea română din toate provinciile Patriei întregite manifestă, alături de popor, de jos în sus, un interes luminat şi statornic faţă de problema unificării, pregătind în măsură însemnată terenul pentru a i se da o dezlegare corespunzătoare pentru interesele de viaţă ale Bisericii şi ale neamului românesc, pentru că o singură Biserică Ortodoxă Română asigură şi unitatea evidentă a Statului român.

Mulţumirea pentru unificarea politică a românilor în România întregită s-a răsfrânt şi asupra necesităţii unificării organizaţiei bisericeşti, urmând să fie unificate cu Mitropolia României organismele bisericeşti provinciale, pentru ca întreaga Biserică Ortodoxă Română să primească un Statut bisericesc unitar, precum unitară era şi România întregită. În acest scop a fost inaugurată o activitate asiduă de lămurire. Astfel, însufleţitul ostenitor pentru unitate, teologul Nicolae Bălan de la Sibiu, preciza:

„Biserica română a împărtăşit de-a lungul veacurilor aceeaşi soartă cu poporul românesc, spre păstrarea unităţii sufleteşti a neamului de ambele laturi ale Carpaţilor. Acum când din unitatea de neam a răsărit mândrul nostru stat în dreptele-i hotare, este bine să ne amintim partea de muncă pregătitoare ce a dat-o Biserica la înfăptuirea lui. Deci trebuie întreprinşi paşii necesari pentru închegarea Bisericilor ortodoxe de pe întreg teritoriul românesc într-o singură Biserică. Acum avem Patrie; golul de altă dată din sufletele noastre îl umple un simţământ nou, simţământul iubirii Patriei româneşti”.

În aceste împrejurări a început lămurirea românilor transilvăneni asupra adevăratei noţiuni de naţionalitate, de naţionalism şi de conştiinţa unităţii, pentru că ei fuseseră veacuri de-a rândul trataţi de cei privilegiaţi ca simpli iobagi.[1] În consecinţă, Mitropolia Sibiului a adresat un apel:

„Chemarea şi îndatorirea preoţimii este, în primul rând, a vesti învăţăturile divine; în al doilea rând, păstorul de suflete trebuie să fie în stare a veni în ajutorul credincioşilor săi şi în numeroase probleme de natură profană.”[2]

Şi astfel, Congresul preoţilor din Mitropolia Sibiului, întrunit la 19 martie 1919, a pus în discuţie înfiinţarea Societăţii clerului, pentru ca sprijinind unitar unificarea organizaţiei bisericeşti să fie susţinută şi unitatea politică. Cu acest prilej, luptătorul pentru unitate Ioan Broşu scria că preoţimea are un rol important, pentru că ea a fost necontenit alături de necazurile şi bucuriile poporului; de aceea ea este prezentă şi la înnoirea vieţii, în deplină demnitate. La cuvânt s-au impus profesorul Nicolae Bălan, Vasile Goldiş şi alţii. Şi preotul greco-catolic Dr. Elie Dăianu s-a asociat însufleţirii, declarând în numele clerului unit că toţi românii sunt ca doi ochi într-o lumină, ca doi brazi într-o tulpină şi fraţi din lumina lui Hristos.

Cu acest prilej, profesorul Ioan Lupaş mai sublinia că preoţimea română din toate provinciile Patriei întregite manifestă, alături de popor, de jos în sus, un interes luminat şi statornic faţă de problema unificării, pregătind în măsură însemnată terenul pentru a i se da o dezlegare corespunzătoarei pentru interesele de viaţă ale Bisericii şi ale neamului românesc, pentru că o singură Biserică Ortodoxă Română asigură şi unitatea evidentă a Statului român.

De aceea, primaţia să o aibă Mitropolitul din Bucureşti, ca centru de unitate canonică, unde se află şi guvernul Patriei întregite; la baza unificării să stea Statutul organic şagunian, îmbunătăţit, care cuprinde principiile democratice ale colaborării mirenilor la administrarea unor probleme bisericeşti și apără autonomia faţă de abuzurile omeneşti. Sfântul Sinod din Capitală să cuprindă pe toţi ierarhii ortodocşi români, ca for suprem bisericesc; în fine, Statul să-şi păstreze tradiţionalul interes pentru Biserica sa naţională, în interesul consolidării sale morale şi geografice, respectându-i însă autonomia. Astfel clerul, dimpreună cu poporul, se dă în grija şi în slujba noului Stat român, spre binele Patriei comune.[3]

(Pr. Milan Șesan, „Unificarea bisericească din 1918 ca act de întărire a unității politice a statului român”, în: Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. I, Basilica, București, 2018, pp. 191-193)

[1] Telegraful Român, 1/1919, p. 3.

[2] Telegraful Român, 3/1919, p. 1.

[3] Documentar: Analele Asociației A. Șaguna a clerului Mitropoliei ortodoxe române din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș. Actele primului congres preoțesc, Sibiu, 1919, pp. 10-15; Telegraful Român, 27-35/1919; I. Lupaș, „Atitudinea preoțimii față de problemele unificării bisericești”, în: Arhiva Sfântului Sinod, pp. 299-303; I. Lupaș, „În chestia unificării organizației bisericești”, în: Biserica Ortodoxă Română, 7/1922, p. 535; Telegraful Român, 40/1919, p. 1.

Ultimele din categorie